”Obiectivul este titlul!” Edi Iordănescu, încrezător că o poate face pe FCSB să devină campioana României
articol scris de Digi Sport19.08.2021, 16:34
Edi Iordănescu (43 de ani) a luat parte la prima conferință de presă din postura de tehnician al celor de la FCSB, după ce și-a pus la punct un contract unic în Liga 1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Edi Iordănescu va avea un salariu de 15.000 de euro pe lună la FCSB, același pe care l-a avut și la CFR Cluj, grupare cu care a câștigat titlul în sezonul trecut. Durata contractului tehnicianului este de 9 luni, adică până în iunie 2022.
”Obiectivul este titlul!” Edi Iordănescu, încrezător că o poate face pe FCSB să devină campioana României
Edi Iordănescu este convins că o poate conduce pe FCSB spre un nou titlu de campioană a României, mai ales după ce a reușit același lucru și cu CFR Cluj. Tehnicianul este de părere că la FCSB are toate condițiile pentru a face performanță.
În contextul în care Gigi Becali este cunoscut pentru că își asumă atribuțiile antrenorului și se implică în alcătuirea echipei și efectuării schimbărilor, la conferința de presă, Iordănescu a ținut să precizeze că va fi ”stâlpul de siguranță din vestiar” și s-a asigurat că jucătorii știu acest lucru.
”După poziția mea, pe care am luat-o ieri la interviul pe care l-am dat, după cum mă știți, credeți că pot fi un garant sau nu? Este un club care are susținerea materială și infrastructurală pentru a obține performanță. Sunt un antrenor care nu a sărit etape, am antrenat chiar și în Liga a treia. Mai mult, mi-am îndeplinit obiectivele unde am dus contractul până la capăt. Există o excepție, la CFR, unde nu am avut nicio șansă. Au fost cel puțin 2-3 propuneri în trecut, probabil că tentația era mult mai mare atunci, și totuși am spus nu. Acum aveți în față antrenorul care este campion în România, credeți că aș fi venit aici fără să mă asigur că pot să fiu stâlpul de siguranță pentru vestiar? Jucătorii știu asta, le-am spus că tot timpul mă voi bate pentru ei”, a declarat Edi Iordănescu la conferința de presă.
Cu toate că este încrezător în șansele sale, Iordănescu a declarat că este nevoie de foarte multă răbdare să aducă echipa la un nivel înalt din punctul în care a lăsat-o Dinu Todoran.
”Nu e prima oară când se întâmplă asta, aduceți-vă aminte și la Cluj în ce condiții am preluat echipa. E un moment greu și trebuie să reconstruim. Dacă am spus "da" și am venit, îmi asum tot. Dar pregătirea nu a fost făcută de mine, timpul e un inamic major și recunosc că nu pot să vând iluzii. Am transmis și ieri suporterilor, cuvântul de bază este răbdarea. Performanțele vin în urma unui proces”, a mai spus noul antrenor de la FCSB.
În ceea ce privește obiectivul său la echipa finanțată de Gigi Becali, Iordănescu a declarat că acela este titlul: ”Înțelegerea a fost că obiectivul este titlul și eu mi l-am asumat, deși deja mă uit în sus și trebuie să recuperez. M-am așezat la o partidă de șah în care jocul e început și sunt în dezavantaj. Încercăm cu băieții să recuperăm. Am venit pentru titlu, nu pentru locul 2. Dacă nu se va întâmplă asta, deși nu-mi place cuvântul ’dacă’, tragem linie și vedem”.
Etichete: liga 1 , edi iordanescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...