O singură discuţie cu Dan Petrescu l-a determinat pe Mike Cestor să ia decizia finală pentru transfer
20.07.2019, 15:30Mike Cestor, fotbalistul francez cu origini congoleze, a mărturisit că discuția avută cu Dan Petrescu, antrenorul campioanei, a fost decisivă în decizia de a semna cu CFR Cluj. Despre el, specialistul Digi Sport Ilie Dumitrescu a afirmat, când a devenit clar că nu va continua la Astra, că poate fi un mare câştig pentru orice club cu pretenţii de la noi.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
"CFR e cel mai important club din România. Am avut o discuție foarte clară cu șefii clubului, antrenorul este foarte experimentat și voi avea multe de învățat de la el. Am vorbit o singură dată cu Dan Petrescu, apoi am vorbit cu președintele clubului și cu directorul sportiv. Au fost discuții constructive și de aceea sunt aici”, a declarat Mike Cestor
Fundașul în vârstă de 27 de ani vrea să obţină trofee, cu atât mai mult cu cât până acum nu a reuşit să obţină vreunul cu echipele la care a evoluat.
"Știu că toată lumea își dorește să joace în Liga Campionilor, dar pentru mine cel mai important lucru este să câștig trofee în România".
Toate transferurile bifate de Mike Cestor au fost din postura de jucător liber. Sursa: transfermarkt.de
Despre dubla cu Maccabi Tel Aviv, fostul fundaş al Astrei crede că poate fi hotărâtoare pentru viitorul european al echipei.
"Dacă s-au uitat la meciul cu Astana, jucătorii de la Maccabi își dau seama cât de încrezători suntem în forța noastră. Dacă trecem și de ei, putem ajunge departe, lucrurile vor fi echilibrate. Dacă mergem în Liga Europa, putem avea un parcurs și mai lung!", a mai spus Cestor
Ilie Dumitrescu l-a remarcat pe Mike Cestor
”Am un sfat pentru echipele de top din România. Să se uite la Cestor, fundaș central de picior stâng. Se pare că și-a depus memoriu. Și, atunci, echipele de top din România, care au nevoie de un fundaș central să se uite puțin și la Cestor. Eu chiar am urmărit toate evoluțiile lui Cestor, sezonul ăsta.
Este un fotbalist foarte bun. Echipele de top, dacă au văzut meciul din seara asta, și nu știu că Cestor și-a depus memoriu.... Ca joc, ca evoluție, am rămas impresionat. Poate fi un câștig”, a spus Ilie Dumitrescu, în cadrul emisiunii la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Etichete: dan petrescu , ilie dumitrescu , transferuri cfr , mike cestor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...