Video Exclusiv ”O să le facem plângere penală! Au luat marca fraudulos! Pentru ce dau bani din buget?”. Gigi Becali, nou atac la CSA Steaua
04.06.2019, 17:05Gigi Becali (60 de ani) a rămas indiferent când a aflat că CSA Steaua a ratat, pentru al doilea sezon la rând, accesul la ”barajul” pentru promovarea în Liga 3. Patronul roș-albaștrilor a spus însă că va depune o plângere penală împotriva celor de la Armată, acuza principală fiind aceea că au cheltuit mulți bani din bugetul de stat, fără justificare.
Champions League: Brugge - Aston Villa, miercuri, 19:45, DGS 1
Champions League: Inter - Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
”Nu am văzut meciul, pentru că am fost plecat. Mi-a spus MM (n.r. - MM Stoica, directorul sportiv) ce s-a întâmplat și m-a pufnit râsul. Păi, ce, mă mai interesează pe mine ce faci ei? Bine, acum trebuie să recunosc că am și un interes. Ei pot să spună ce vor, dar dacă nu sunt în stare să promoveze echipa din Liga 4 în Liga 3.... Păi, noi, de fapt nu eu, ci Clinceniul, cu jucători de la noi, a promovat în Liga 1 cu același buget, fix același, pe care l-au avut și ei în Liga 4.
Păi, atunci, stați acasă, măi băieți! Nu mai vorbiți de proiect. Proiectul? Gata! N-ai intrat anul trecut, stai acasă! Aaa, ai zis că Rapidul a fost mai tare. Dar, n-ai promovat nici anul acesta, așa că stai acasă.
Noi o să facem plângeri penale și o să-i întrebăm pe cei de la stat, procurori DIICOT și DNA, de ce s-a ajuns aici. O să facem plângere penală împotriva ministrului, dar și împotriva clubului, pentru că au investit bani publici într-un proiect fără viitor. Acum, nu pot promova, dar și dacă vor promova, în Liga 2 va trebui să dai echipa la privat, la asociație privată sau la club pe acțiuni. Pentru ce dau bani din buget, pentru a i-o da mai apoi unuia la privat?
Este un mare abuz aici, e penală, penală. Dacă legea nu te lasă să faci fotbal profesionist, și nici nu poți promova, nici în cupele europene, în Liga 1 echipa trebuie să o dai la un privat. Nu poți face asta pe banii statului. Este un caz de oameni nebuni care nu înțeleg că pot face pușcărie și să plângă mai apoi copiii lor”, a spus Becali, în EXCLUSIVITATE la ”Digi Sport Matinal”.
Gigi Becali: ”Pentru ce ceri tu 37 de milioane de euro, când tu ai produs 100.000 de euro în 6 ani?”
Latifundiarul din Pipera este convins că nu va mai trece mult timp pânâ când procesele legate de marca Steaua se vor finaliza cu succes în favoarea sa. ”Le-am suspendat deja vreo patru mărci pentru că nu le-au folosit. Mai au o cale de atac la Curtea Supremă, dar vor rămâne decăzute.
O să le spun, ’mărcile le aveți decăzute, ați luat o marcă în 2013, fraudulos, pentru că v-am lăsat-o eu. Puteam să fac contestație, dar nu mă interesa. Dar, pentru ce-i ceri tu lui Becali 37 de miloane de euro dacă tu ai făcut 100.000 de euro în 6 ani?”, a mai spus Gigi Becali la Digi Sport.
Etichete: gigi becali , marca steaua , florin talpan , proces marca steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jurnaliștii ruși de la „Sistema” - echipa de investigații din cadrul redacției ruse a Europei...