O nouă reacție dură a Peluzei Cătălin Hîldan la adresa lui Ionuț Negoiță. "Trezește-te!"
30.06.2019, 10:42Ionuț Negoiță nu are parte de liniște la Dinamo. Chiar dacă echipa a perfectat al nouălea transfer din această vară, suporterii din Peluza Cătălin Hîldan nu sunt mulțumiți de felul cum arată echipa și i-au transmis un nou mesaj principalului acționar al clubului alb-roșu.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Negoiță, trezește-te! Bagă bani că vin primele 3 etape și tare mi-e că vom urca câteva etaje....", au postat fanii pe pagina de facebook Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo.
Ionuț Negoiță vrea să vândă clubul
Ionuț Negoiță a dat asigurări că vrea să vândă clubul. "În primul rând suporterii ar trebui să știe că intenția mea de a vinde Dinamo a fost serioasă și rămâne foarte serioasă. Alexandru David (n.r. - fostul director general de la Dinamo) a mers și i-a înaintat lui Mircea Rednic o ofertă scrisă, nu pe gură. Mă așteptam, chiar dacă condițiile financiare nu îi conveneau, să-mi facă o contra-ofertă. Dar am primit doar un răspuns în presă", a declarat Negoiță pentru doar dinamo.ro.
Fanii lui Dinamo, în război cu conducerea
Evenimentele la Dinamo au început să "dea în clocot" după plecarea lui Rednic, iar ultrașii au plecat la hotelul patronului Ionuț Negoiță, unde au dat foc vegetației. Fanii au adus şi o cruce, cu numele lui Negoiţă inscripţionat pe ea, dar şi o coroană de flori.
După acel episod, incidentele au continuat, iar suporterii furioși s-au dus acasă la fostul director al dinamoviștilor, Bogdan Bălănescu, unde au aprins torțe și au arborat bannere prin care îi cereau să plece de la echipă, iar Rednic să fie adus înapoi.
Fanii nu s-au calmat, iar punctul culminant a avut loc chiar în cantonamentul de la Săftica, acolo unde suporterii au intrat și au făcut ca prezentarea lui Eugen Neagoe ca antrenor să fie anulată.
Fanii lui Dinamo: ”Nu cedăm! Florin Prunea s-a angajat la Rin, nu la Dinamo!”
Membrii galeriei lui Dinamo continuă pe aceeași idee și susțin necondiționat că nu sunt de acord cu numirea lui Neagoe în locul lui Mircea Rednic. Nici măcar revenirea lui Prunea la timona clubului nu i-a înduioșat. ”Nu cedăm!” este mesajul extrem de scurt, dar și concis al susținătorilor culorilor roș-albe.
Postarea de pe facebook a atras, la rându-i alte comentarii, care mai de care mai acide, acum și Prunea fiind luat la țintă. ”Putem spune că Florin Prunea s-a angajat la Rin, nu la Dinamo! Mintea lui nu va sta nicio clipă la Dinamo”, a postat Gabriel Grigore. ”Nu cedăm! Negoiță l-a băgat la înaintare pe Prunea”, a scris și Adrian Rudeanu.
Etichete: ionut negoita , peluza catalin hildan , ionut negoita dinamo , ionut negoita suporteri , conflict negoita suporteri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...