O glorie a lui Dinamo refuză să se înscrie în programul DDB: "Eu încă am de luat bani de la ei"
31.05.2020, 09:04Programul "Doar Dinamo București" a strâns o mulțime de donații din partea fanilor, dar și a unor oameni de fotbal, apropiați de club sau rivali. Totuși, nu toți dinamoviștii au de gând să urmeze inițiativa fanilor, cel puțin pentru moment.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Florentin Petre (44 de ani), un jucător emblematic din istoria recentă a lui Dinamo, spune că va contribui abia atunci când lucrurile se vor schimba și va exista o stabilitate la club. El a lăsat de înțeles că este nevoie de un finanțator puternic, donațiile fanilor nefiind o soluție pe termen lung.
Totodată, actualul antrenor de la Dacia Unirea Brăila nu a uitat de banii pe care îi mai are de primit de la Dinamo, acolo unde a petrecut cea mai mare parte a carierei de jucător și unde a făcut primii pași în antrenorat.
"O să dau bani în momentul în care lucrurile se vor schimba. Eu încă am de luat bani de la Dinamo. Când o să iau acești bani, o să mă înscriu în acest proiect. Imediat! Când lucrurile se vor stabiliza și Dinamo va fi clubul altcuiva, atunci o să fiu și eu împăcat și voi susține fără nicio problemă.
Văd că, deocamdată, clubul este susținut de suporteri. Vreau să le mulțumesc pentru ce au făcut. Sunt curios cât ține. Plătești o lună sau două, dar la Dinamo îți trebuie mulți bani ca să ții echipa pe linia de plutire", a declarat Florentin Petre, pentru TVR Sport.
Fanii dinamoviști, 500.000 de euro prin programul DDB
Fanii lui Dinamo au depășit un prag important prin programul DDB, după ce au reușit să atragă nume importante, precum Răzvan Lucescu, George Țucudean, Ștefan Radu, Cristi Borcea sau Nicolae Stanciu.
Asociația fanilor din PCH a ajuns la 500.000 de euro strânși prin cotizații, sponsorizări și donații, după cum anunță pagina de Facebook a fanilor dinamoviști. Aceștia au ajuns și la 6515 cotizanți.
”6515 care au adus O JUMĂTATE DE MILION DE EURO.
Și nu banii aceștia au ținut Dinamo în viață, ci OAMENII din spatele acestor sume și credința lor că Dinamo nu va muri niciodată.
90% din acești 500.000€ au fost strânși în ultima jumătate de an. Asta ne dă și mai multă speranță.
6515 câini pe care te poți baza. Și numărul lor este într-o continuă creștere”, se arată pe pagina de Facebook a PCH.
Etichete: dinamo , florentin petre , donatii , doar dinamo bucuresti , program ddb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...