Numele fraților Negoiță, în Pandora Papers! Milioane de euro veneau la Dinamo din "paradisuri fiscale". Surpriză de proporții!
articol scris de Digi Sport08.10.2021, 19:00
Surpriză de proporții! Numele lui Ionuț Negoiță apare în informațiile scurse din investigațiile Pandora Papers.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ionuț Negoiță ar fi "mișcat" bani la Dinamo din două firme offshore, aflate în "paradisuri fiscale"
Astfel, în actele scoase recent la iveală, apar două firme offshore, iar din una dintre ele au fost virate 5 milioane de euro spre conturile lui Dinamo, pe vremea când Ionuț Negoiță era patronul "câinilor". El a fost acționar majoritar timp de 8 ani.
Din cealaltă firmă se finanța lanțul hotelier deținut de Negoiță. Cele două firme, Blue Bliss Consultants și Maxday Holdings, se află în Insulele Virgine Britanice, potrivit Rise Project.
- Ionuț Negoiță s-a înscris la masa credală pentru a recupera 850.000 de euro de la Dinamo, aflată în insolvență.
- Din vara lui 2020, Negoiță nu mai este acționarul lui Dinamo, după ce a cedat clubul controversatului Pablo Cortacero.
Frații Negoiță ar fi "manevrat" afaceri de zeci de milioane de euro prin firme de offshore din Insulele Virgine Britanice
Aceste firme ar fi fost implicate în afaceri cu fonduri publice din România, iar aici apare și numele fratelui lui Ionuț Negoiță, Robert, care este primarul sectorului 3 din București.
Sursa citată susține că cei doi controlau o "rețea complexă, care are afaceri de zeci de milioane de euro în România". Una dintre firme "a fost implicată în construcția a sute de vile și apartamente", iar "96,6 de milioane de euro au ajuns, prin subcontractări sau achiziții, de la Primăria sectorului".
- 15 firme offshore, care au legătură cu frații Negoiță, dețin sau au deținut părți din peste 20 de firme din România. Strict numele fraților Negoiță apar în 6 dintre aceste firme din Insulele Virgine Britanice, potrivit documentelor confidențiale scoase la iveală. Aceste forme au fost create în Cipru, cu ajutorul unui birou de avocatură. Investigația e în curs.
Etichete: ionut negoita , pandora papers
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...