”Nu sunt prea optimist!” Miriuță a decis ce va face cu Nemec, după ce slovacul a fost ofertat de FCSB!
17.10.2017, 14:07Adam Nemec (32 de ani), considerat de foarte mulți specialiști cel mai bun atacant străin din Liga 1, și nu numai, va intra de la 1 ianuarie 2018 în ultimele 6 luni de contract cu Dinamo, astfel că va putea negocia și semna cu orice club dorește. Momentan, singura ofertă concretă pe care o are slovacul este de la FCSB. Gigi Becali a spus că este dispus să le ofere celor de la Dinamo, în acest moment, suma de 500.000 de euro iar jucătorului un salariu lunar în valoare de 15.000 de euro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În aceste condiții, oficialii lui Dinamo au devenit neliniștiți, mai ales că nu mai vor să retrăiască un nou episod Gnohere. Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al ”câinilor”, a precizat că lui Nemec i s-a înaintat deja o propunere de prelungire și că așteaptă acum decizia vârfului. Până atunci, aflat la mijloc, Miriuță a decis care va fi statutul jucătorului cel puțin până la iarnă.
”Cu Adam vorbesc tot timpul, mai ales că amândoi știm germana și ne înțelegem. Deocamdată, nu se gândește să plece, își face treaba aici și în iarnă va lua o decizie. Nu se pune problema să stea pe bancă, am vorbit cu patronul!
Eu nu-mi bat joc niciodată de un jucător care-și face treaba. Joc cu el dacă-și face treaba, pentru că altfel îți bați joc de el ca om... Nu sunt prea optimist că rămâne, dar domnul Negoiță i-a făcut o ofertă foarte bună. Cărțile sunt la acum la Nemec", a spus Miriuta la ProSport LIVE.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
”Clubul i-a făcut o ofertă lui Nemec destul de bună. Din ce știu, urma să dea un răspuns după ce revenea de la națională. Cel mai probabil, însă, după meciul cu Juventus va urma o nouă rundă de negocieri și sperăm ca până la urmă să ne înțelegem.
Nemec are niște bonusuri destul de mari, nu e chiar așa orice ofertă. Și noi suntem tot acolo, ca și Steaua”, a spus Dănciulescu, prezent în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Nemec a ajuns la Dinamo în 2016 și mai are contract cu echipa pregătită de Vasile Miriuță până în 2018. Sezonul trecut, internaționalul slovac a fost unul dintre cei mai buni jucători ai ”câinilor”, reușind să marcheze 13 goluri, în toate competițiile.
Chiar dacă Nicolae Dică îi mai are la dispoziție, pentru postul de vârf împins, pe Denis Alibec și Harlem Gnohere, Becali este hotărât să-l achiziționeze pe Nemec, jucător pe care l-a mai dorit și în trecut.
45 de meciuri, 15 goluri și 6 pase de gol are Nemec în tricoul lui Dinamo, de când a semnat cu echipa din șoseaua Ștefan cel Mare.
1 milion de euro este cota de piață a lui Nemec, conform transfermarkt.com.
Etichete: steaua , adam nemec , nemec dinamo , nemec steaua , oferte nemec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...