"Nu știu, nu-mi explic". Bogdan Vintilă, după Chindia - FCSB 1-2: "Am suferit". De ce i-a schimbat pe Cristea și Moruțan
20.10.2019, 23:09VIDEO Chindia Târgoviște - FCSB 1-2 | FCSB a fost o nucă prea tare pentru nou-promovata Chindia Târgoviște, care venea după 3 victorii consecutive și era în formă. Bogdan Vintilă e convins că echipa sa putea să facă scror de maidan, cu toate că echipa lui Moldovan era în formă de zile mari.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Este o victorie muncită, în care am ştiut să suferim şi asta îmi dă încredere pe viitor. Echipa a reuşit să revină şi bineînţeles că scorul putea să fie mult, mult mai mare dacă reuşeam să concretizăm situaţiile pe care le-am avut. Felicit jucătorii pentru atitudine şi rezultat", a precizat Bogdan Argeș Vintilă.
Chindia Târgoviște - FCSB 1-2 | Cum explică Vintilă golul primit
FCSB a fost condusă de Chindia după ce Florea, care are o înălțime de 1,75, a marcat de lângă Chorbadzhiyski, care are 1.95 m. Bogdan Vintilă a avut o explicație amuzantă.
"Nu ştiu, nu îmi explic (n.r.: de ce golul Chindiei a fost marcat de un jucător de 1,75 m de lângă un jucător de 1,95m). Şi Maradona dat gol cu capul și avea 1,50. A fost o nesincronizare probabil, dar e mai puţin important acest aspect - bineînţeles că va fi tratat ca atare - dar nu e esenţial. Am reuşit să revenim, să marcăm, avem jucători buni, care vin oricând de pe bancă cu un plus, aşa că sunt liniştit şi îmi felicit jucătorii şi mă bucură că munca lor dă roade", a explicat Vintilă.
La faza golului marcat de Chindia, mingea pare că-l lovește în mână pe Dumiter, însă arbitrul nu a dat nimic. Apoi, o altă fază controversată a fost un duel dintre Aioani și Cristea, unde se putea da penalty.
"Nu comentez arbitrajul, eu sunt mulţumit că am câştigat. Dacă mă iau de arbitraj, nu vreau să dau un alibi jucătorilor mei. Nu vreau ca ei să se ascundă în spatele unei greşeli", a spus Vintilă.
Chindia - FCSB 1-2 | Cristea a cerut schimbare
La pauză, Moruțan a fost înlocuit cu Adi Popa, schimbare carte s-a dovedit inspirată, pentru că "motoreta" a centrat la gol și a mai ratat o șansă. Apoi, în minutul 72, Cristea i-a cerut lui Vintilă să fie schimbat.
"A fost o idee tactică schimbarea lui Moruţan. El e un jucător bun, un tânăr de viitor. A avut o problemă de la echipa naţională, a stat două-trei zile. Acum mă trageţi de limbă. A jucat cât a putut, sunt mulţumit de el, dar s-a antrenat mai puţin decât ceilalţi.
Cristea a avut o contuzie la picior şi a zis că nu mai e la sută la sută şi apreciez asta, mă bucur că jucătorii își dau seama că trebuie să dea sută la sută şi, când nu mai pot, să spună şi să intre alţii care pot să dea sută a sută. Soluţii avem, aşa că nu-mi fac probleme pentru etapa viitoare. Sunt mulțumit că am câștigat, echipa a suferit și am avut atitudine, asta mi-a placut cel mai mult", a spus Bogdan Vintilă, care are concurență acerbă și pe banda dreaptă a apărării.
"Sunt jucători buni care s-au ridicat la nivelul echipei şi mă bucur pentru ei. Pe dreapta e concurenţă acolo şi timpul ne va răspunde cine va juca acolo. Nu pot să spun dacă va juca Manea sau unul sau altul, vom vedea. Toți jucătorii care au venit au venit să aducă un plus echipei", a concluzionat Vintilă.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: bogdan vintila , fcsb , olimpiu morutan , iulian cristea , chindia fcsb , chindia targoviste fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...