"Nu ne interesează ce zic cei de la U Craiova 1948!". Reacția lui Andres Dumitrescu, după egalul cu CFR Cluj
articol scris de Digi Sport06.03.2023, 22:47
Partida dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și CFR Cluj s-a terminat la egalitate, 2-2, după o desfășurare spectaculoasă a ostilităților.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Confruntarea dintre cele două formații a contat pentru cu numărul 29 a Ligii 1, penultima a sezonului regulat.
Andres Dumitrescu, după Sepsi - CFR Cluj 2-2
Trupa lui Dan Petrescu se apropie la un punct de liderul Farul, în timp ce Sepsi păstrează încă un avans de două lungimi față de U Craiova 1948.
Covăsnenii ar putea însă să se trezească sub formația olteană, asta dacă se va decide la Comisia de recurs rejucarea partidei cu trupa condusă de Nicolo Napoli.
"Puțin ne interesează ce zic cei de la U Craiova 1948. Ne vedem de treaba noastră. Avem două puncte avans, suntem la mâna noastră. Din păcate nu am gestionat foarte bine a doua jumătate a primei reprize. Am făcut însă o a doua repriză excelentă, dacă jucăm așa arătăm că ne merităm locul.
Tot auzim că 'Sepsi nu joacă fotbal, Sepsi nu are ocazii'. Urmează meciul cu FCSB și vedem ce se întâmplă. Există și posibilitatea ca meciul cu U Craiova 1948 să se rejoace, dar noi ne vedem de treaba noastră", a spus Andres Dumitrescu.
Clasament Liga 1
VIDEO REZUMAT Sepsi - CFR Cluj 2-2
Etichete: sepsi cfr cluj , jucator sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...