Nu Mutu ar fi cel mai indicat să-i ia locul lui Iosif la Rapid! O legendă a vișiniilor, așteptată în Giulești: ”Ar merita”
articol scris de Digi Sport23.02.2022, 12:40
Rapid este pe punctul de a pierde calificarea în play-off, iar scaunul lui Mihai Iosif (47 de ani) se clatină. După ce s-a vehiculat că Adrian Mutu (43 de ani) ar putea fi succesorul ”bardului din Giulești”, Dinu Gheorghe, fostul conducător al vișiniilor, propune un alt nume.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul oficial al Rapidului susține că cel mai potrivit pentru a-i lua locul lui Mihai Iosif, în cazul în care conducerea din Giulești îl va demite pe actualul antrenor, este Daniel Pancu (44 de ani), o legendă a echipei pentru care a jucat în total mai mult de un deceniu și a pregătit-o în ligile inferioare.
- 8 este locul ocupat de Rapid în ierarhia Ligii 1 cu trei runde înaintea finalului sezonului regulat. 36 de puncte au giuleștenii, cu șase mai puțin decât Farul Constanța, ocupanta locului 6, ultimul care asigură participarea în play-off.
Daniel Pancu, văzut drept cea mai bună soluție de înlocuitor al lui Mihai Iosif la Rapid: ”Ar fi un antrenor potrivit”
”Dacă Rapid ar face această schimbare, atunci eu zic că prima opțiune trebuie să fie Daniel Pancu. El a plecat de la Rapid în niște condiții ciudate. Pancu ar merita, ar câștiga și mai multă experiență, el e legat de noul stadion din Giulești.
Ar fi un antrenor potrivit pentru ceea ce vrea Rapid în anul viitor. E un antrenor care vrea performanță, un antrenor care spune că vrea să joace în cupele europene și să câștige titlul”, a spus Dinu Gheorghe, potrivit ProSport.
În direct la Digi Sport, Constantin Schumacher (45 de ani), fost jucător și antrenor la Rapid, a declarat că Mihai Iosif ar trebui să primească încredere în continuare.
“Cred în antrenorul Mutu, cred că va putea face față la un club mare. Nu pot să spun acum că ar veni la Rapid, pentru că Miță a făcut minuni. Să vii din Liga 2 și să fii aproape de play-off, nu cred că este posibilitatea să fie dat afară. Dar cred că se va ajunge și la situația să nu mai poți să ții pe bancă un antrenor fără licență. Dacă Mihai Iosif va face pasul să obțină licența Pro, cred că va spune multe în fotbalul românesc. Ce a făcut la Rapid este, din punctul meu de vedere, fantastic”, a spus Constantin Schumacher, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport.
Etichete: daniel pancu rapid , antrenor rapid , dinu gheorghe , mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...