”Nu mai e mult până să devenim noul Ajax!” Noua promisiune a lui MM Stoica la FCSB, după ”convingerea cu Bayern”
articol scris de Digi Sport13.02.2021, 21:34
MM Stoica, managerul celor de la FCSB, propune un nou pariu după ce în toamna trecută avea convingerea că roș-albaștrii vor domina Liga 1 precum Bayern în Bundesliga.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Oficialul liderului din Liga 1 a fost luat la țintă de către galerie, după eliminarea FCSB-ului din Cupa României, în fața rivalilor, dar acesta a contracarat și a spus că nu va demisiona.
Noua promisiune a lui MM Stoica la FCSB. ”Un proiect care mi-a redat motivația!”
Mai mult, MM spune că se simte mai bine ca oricând la FCSB, mai ales de când s-a dezvoltat colaborarea cu propria academie și promite că în curând FCSB va deveni noul Ajax al Europei.
”Chiar e un proiect care mi-a redat motivația de a funcționa după 29 ani în acest job și după o perioadă delicată, fiindcă e prima dată când am ocazia de a colabora cu academia proprie, ceea ce mi-am dorit mereu.
Mai ales că e vorba de o structură foarte bine organizată, care a început să producă mai devreme decât anticipam. Nu mai avem mult până să devenim noul Ajax”, este un mesaj pe care MM Stoica, l-a postat pe contul său de Facebook.
MM Stoica, mesaj direct pentru liderul Peluzei Nord
Meme i-a mai dat o replică și lui Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, cel care a reclamat că nu mai are, în ultima vreme, o colaborare cu managerul echipei.
”Nu intenționez și nu voi intenționa să iau în serios sugestiile celor care s-au gândit să iasă din anonimat invitându-mă să demisionez. Chiar dacă activitatea mea în cadrul clubului se va limita la propuneri (antrenori, jucători) și - mai ales - cooptarea în lot a tinerilor din academie. Plus organizarea activității cotidiene.
Patronul mi-a oferit oportunitatea de a lucra cu oamenii pe care i-am ales și pentru care sunt responsabil.
Mustață m-a atacat pentru că nu-i răspund la telefon. Nu-i răspund la telefon pentru că-l ține lângă el pe războinicul care mi-a înjurat fata”, a mai punctat MM Stoica.
Etichete: mm stoica , transferuri fcsb , meciuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Bela Karolyi, legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a transformat SUA într-o putere...