Video Nu îl acuză pe Alibec. Ilie Dumitrescu, despre cea mai mare simulare din carieră. Ne-a dus la Mondiale
07.02.2017, 19:21Simularea care i-a adus al doilea cartonaș galben lui Denis Alibec a fost unul dintre principalele subiecte discutate după prima etapă din 2017, din Liga 1.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
VIDEO CU ELIMINAREA LUI ALIBEC
Ilie Dumitrescu, fostul mare atacant al Stelei, îi ia apărarea vârfului de 26 de ani venit de la Astra. Acesta explică faptul că un atacant inteligent judecă acțiunile într-o fracțiune de secundă și a dat exemplu cea mai mare simulare din cariera sa.
”Alibec este într-un cadru important, va avea un viitor foarte bun dacă se va stăpâni. Mă bucur că a slăbit câteva kilograme, nu cred că sunt 5. E un jucător care are personalitate, aduce plus pe faza ofensivă.
Păcat de acea simulare. La meciul cu Belgia am făcut o simulare, cea mai mare din viața mea și am obținut penalty. Dacă mai aveam un galben, puteam lăsa echipa in 10 oameni, într-un meci crucial. Am simulat, așa am gândit faza. Nu cred că te mai gândești în acel moment dacă ai galben.
Tot timpul gândești într-o fracțiune de secundă. El a gândit faza. E un jucător extrem de inteligent, gândește fazele. Am crezut că fundașul va întinde piciorul și m-am aruncat. Era presiune, după ce arbitrul îmi anulase un gol valabil”, a spus Dumitrescu, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
VIDEO CU SIMULAREA LUI ILIE DUMITRESCU
Episodul despre care a vorbit Ilie Dumitrescu s-a petrecut într-un meci important pentru calificarea la Campionatul Mondial din 1994.
Tricolorii au învins Belgia cu 2-1, pe Ghencea, în fața a 35.000 de fani, iar deschiderea scorului a venit după simularea menționată mai sus.
Celebrul arbitru Sandor Puhl a acordat penalty, iar Florin Răducioiu a transformat. Ilie Dumitrescu a dus scorul la 2-0, iar marele Enzo Scifo a stabilit scorul final, pe finalul partidei.
Rezultatul a fost unul important, ținând cont că a contat mult în calificarea României la CM 1994, acolo unde a obținut cea mai mare performanță a ei din istorie: sferturile de finală.
Etichete: steaua , alibec , ilie dumitrescu , simulare alibec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...