"E super-copil! Are o soţie care îl mănâncă". Joyskim Dawa, apărat după ce a fost surprins în club
articol scris de Digi Sport23.11.2022, 14:59
Zilele trecute, Joyskim Dawa, Billel Omrani și Andrei Vlad au fost surprinși spre dimineață într-un club din București.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Deși se aflau în timp lor liber, cei trei jucători au fost anunțați de Gigi Becali că vor fi amendați.
Valeriu Iftime îl apără pe Joyskim Dawa
Fostul patron al lui Dawa de la FC Botoșani crede că fotbalistul FCSB-ului nu are probleme cu viața extrasportivă, chiar dacă a fost surprins noaptea în club. Mai mult, Iftime a dezvăluit că jucătorul trece printr-o perioadă grea în momentul de față și este supărat deoarece nu a fost selecționat la naționala Camerunului pentru Cupa Mondială din Qatar.
"Nu e de club Dawa, are o soţie care îl mănâncă și cu haine cu tot. Nu e beţivan Dawa, e super-copil. Dacă mergi în club şi ţi se fac poze... El nu are lucruri compromiţătoare în afara stadionului.
La el poate fi compromiţătoare câte o bâlbă. În rest, e un super-fotbalist. El e trist acum că nu a prins lotul Camerunului pentru Mondial. El e foarte trist. S-a scris mult în România despre el şi nu a mai fost în atenţia selecţionerului.
Aici e durerea mea, că nu m-a sunat domnul Becali. Nu am produs nimic. Trebuie să recunosc cu toată sinceritatea că a ţinut Gigi Becali mai multe echipe cu bani aduşi. Vorbim inclusiv de Farul”, a spus Valeriu Iftime, potrivit AS.ro.
Ce a spus Dawa după ultimul meci al FCSB-ului
Fundașul central Joyskim Dawa a marcat un gol în poarta celor de la U Craiova 1948, în ultima etapă. Camerunezul a fost puțin surprins de dinamica fazei, dar a avut reacție și și-a folosit pieptul pentru a-l învinge pe portarul advers Răzvan Popa.
Imediat după gol, Dawa a dus degetul la gură, ca și cum ar dori să închidă gura cuiva. La flash-interviuri, fotbalistul celor de la FCSB a recunoscut că gestul a fost îndreptat către toți cei care au încercat să-i facă rău în ultima perioadă, lansând informații neadevărate despre el.
”Da, am marcat cu pieptul. Cel mai important, însă, este că echipa a câștigat. Nu vreau să fiu golgheter. În primul rând vrea să mă apăr, dar dacă reușesc să marchez la fazele fixe este bine pentru echipă.
(n.r. - gestul lui Dawa după gol) Pentru că unii oameni au vorbit rău urât despre mine, au inventat niște informații false despre mine. A fost răspunsul meu. Familia aude informațiile, nu eu. Pe mine nu mă afectează. Toți marii jucători sunt criticați. Dar când sunt criticat încontinuu, trebuie să răspund. Patronul critică toți jucătorii. Dacă eu joc prost, este normal să mă critice.
Suntem în play-off, este bine pentru echipă și acum vrem să menținem acest nivel la fiecare meci și să rămânem sus.
Am avut o relație bună cu Dică. O singură dată nu am fost de acord cu el. Nu s-a întâmplat nimic. Eram în vestiar, vorbeam și nu am fost de acord cu ce spunea. Și am avut o neînțelegere, nu o ceartă. Așa a spus? Nu a fost vorba de lipsă de respect. I-am spus ceva în franceză, iar el a crezut că i-am spus ceva de rău. Dar este ok acum. A trecut.
(n.r. - despre Mihai Pintilii) Este bine. Este aproape de jucători. Suntem o familie. Avem o bună relație. Chiar și cu Dică a fost o relație bună. A fost doar acel moment. Se întâmplă. Uneori, la echipele mari sunt astfel de discuții. Suntem oameni. Este normal”, a declarat Joyskim Dawa, la finalul partidei cu U Craiova 1948.
Etichete: liga 1 , valeriu iftime , fcsb , joyskim dawa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Au apărut primele rezultate ale exit-poll-urilor CIRA - Avangarde și CURS pentru alegerile...