Exclusiv Nu a marcat niciun gol la FCSB, iar Ilie Dumitrescu a dat verdictul: ”Nu e genul acesta de jucător”
articol scris de Digi Sport23.10.2023, 10:14
FCSB a remizat pe teren propriu, 0-0 în compania celor de la FC Voluntari, în etapa cu numărul 13 din SuperLigă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Vicecampioana a dominat partida, și-a creat ocazii de gol, însă ilfovenii au avut la rândul lor șansa de a da lovitura pe contraatac. Cel mai aproape de a debloca tabela a fost Alexandru Băluță (30 de ani), în prelungirile partidei.
Ilie Dumitrescu: ”Băluță nu e genul de jucător care să creeze superioritate, să intre în combinații”
Fotbalistul transferat în această vară de FCSB a pătruns în careul advers, a șutat în dreapta portarului, însă balonul a lovit bara. Băluță a rămas astfel fără niciun gol în tricoul bucureștenilor.
- Un assist în 9 meciuri de campionat a adunat Băluță la FCSB.
- 700 de mii de euro este cota de piață a lui Alexandru Băluță, potrivit Transfermarkt.
Expertul Digi Sport Ilie Dumitrescu a analizat prestația fostului jucător de la Universitatea Craiova, intrat pe teren la pauză, și a lăsat să se înțeleagă că poziția pe care a fost folosit, în flancul drept al compartimentului ofensiv, nu se potrivește cu calitățile sale.
”Băluță a intrat, dar în poziția de extremă dreapta nu scoate adversari din joc. E un jucător combinativ, cere foarte bine mingea în profunzime, cum s-a întâmplat la ultima fază, dar nu e genul de jucător care să creeze superioritate, să intre în combinații, să ceară în bandă, să fixeze adversarul și să centreze pentru atacant.
FCSB a dominat, a pus presiune pe adversar, dar a lipsit luciditatea și personalitatea în ultimii 20 de metri”, a spus Ilie Dumitrescu, la emisiunea Digi Sport Special.
Băluță poate evolua și pe postul de ”9 fals”, dar și la mijlocul terenului, în rolul de inter în sistemul 4-3-3.
VIDEO Ilie Dumitrescu, despre Alexandru Băluță
Ilie Dumitrescu: ”Jocul între linii al celor de la FCSB nu a funcționat”
Fostul vârf al ”Generației de Aur” a subliniat evoluția bună a lui Siyabonga Ngezana (26 de ani), fundașul central titular al ”roș-albaștrilor” din acest meci, care a câștigat majoritatea duelurilor cu atacanții ilfovenilor și care a dat siguranță apărării ”roș-albastre”.
”Jocul între linii nu a funcționat la FCSB. În multe momente Siyabonga Ngezana a reușit să revină. a făcut un meci foarte bun. S-a ridicat la un nivel foarte bun”, a spus Ilie Dumitrescu, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Pentru prestația din această partidă, fundașul central sud-african a fost notat cu 7,6 de specialiștii Sofa Score, fiind al treilea cel mai mare rating din tabăra ”roș-albastră”, după cele acordate lui Adrian Șut (7,9) și Darius Olaru (7,8).
Siyabonga Ngezana, transferat de FCSB de la Kaizer Chiefs pentru 600.000 de euro, a jucat 8 meciuri pentru ”roș-albaștri” în acest sezon, a marcat un gol și a furnizat un assist.
VIDEO Rezumat FCSB - FC Voluntari 0-0
Etichete: ilie dumitrescu , alexandru baluta , fcsb voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...