Galerie Foto Noul stadion Rapid, inaugurat cu un meci de "gală"? Fanii vor ca partida să fie și momentul retragerii lui Daniel Pancu
articol scris de Mihai Alecu14.12.2021, 17:34
Momentul așteptat de ceva timp de fanii Rapidului, inaugurarea noului stadion construit în Giulești, pare să fie din ce în ce mai aproape.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Unul dintre fanii apropiați de club și om influent, Gigi Corsicanu, spune că un prim meci simbolic contra celor de la Besiktas ar putea să fie partida de inaugurare a noului stadion Giulești.
Rapid - Besiktas, primul meci pe noul Giulești
Galerie Foto
Gigi Corsicanu, unul dintre liderii peluzei Nord Rapid, spune că există șanse mari ca o inaugurare a noului stadion Giulești să se facă împotriva celor de la Besiktas, club la care a jucat legenda grupării vișinii, Daniel Pancu.
Această partidă ar servi și ca un meci de retragere pentru fostul atacant, Daniel Pancu, ajuns la 44 de ani.
"Am discutat chiar zilele trecute și cu patronul Victor Angelescu să facem un meci de inagurare cu Beșiktaș și să fie și meciul de retragere al lui Daniel Pancu. Se va întâmpla cât de curând. Am vorbit și cu vicepreședintele lui Beșiktaș și deja acum se fac actele. Stadionul a trecut la Ministerul Transporturilor și va fi cedat către Clubul Sportiv Rapid.
Să vedem cât mai durează aceste documente. Vă asigur că la finalul lui ianuarie, început de februarie o să facem meciul de inaugurare. Am vorbit cu un prieten care are o legătură mai strânsă cu vicepreședintele lui Beșiktaș și o să verifice programul echipei. Ei au fost foarte încântați. Asta îmi doresc eu și cred că toți suporterii și-ar dori asta.
Pancu merită cu siguranță un astfel de meci! Este unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști ai Rapidului din toată istoria. Sper să scăpăm odată de restricții și acest meci să se joace cu stadionul plin", a spus Gigi Corsicanu, unul dintre liderii galeriei de la Rapid, conform Fanatik.
Stadionul Rapid, detaliile proiectului
- capacitate 14.050 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor)
- preţ stadion: 39 milioane de euro
- nivel de clasificare UEFA, 4
- suprafață desfășurată de 40.522 mp
- suprafaţa totală înierbată va fi de 120X80 m (inclusiv suprafaţa de gardă)
- complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline sportive precum haltere, box, lupte/judo/karate, tenis/volei/baschet, atletism, precum şi săli de forţă sau recuperare şi pistă
- de popice
- spaţii de cazare pentru sportivi
- spaţii de alimentaţie publică
- spaţii administrative.
Etichete: rapid , giulesti , amical , besiktas , daniel pancu , stadion , inaugurare , nou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...