Exclusiv Noul plan al lui Becali prin care vrea să scape de scandalul cu CSA. "Plătesc eu tot"
19.01.2017, 00:08Gigi Becali s-a săturat de conflictul cu Armata. Finanțatorul Stelei le-a făcut o propunere inedită celor de la CSA. Acesta s-a arătat dispus să le cumpere celor de la Clubul Sportiv al Armatei un loc pe prima scenă a fotbalului românesc, dar este convins că aceștia nu vor avea posibilitatea să-l ocupe.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Becali susține însă că cei de la CSA nu pot avea palmaresul, iar echipa pe care o finanțează el este adevărata echipă a Stelei.
”Le cumpăr eu loc în divizia A, știu eu de la ce echipă, nu-i spun numele. Acea echipă face asociere cu ei și le dau locul în Divizia A. Ei au numele, pot să-și zică Steaua și le dau locul și gata, am scăpat de ei.
Le dau eu loc, să mă lase în pace. Schimb și numele eu, iau ei Steaua, le plătesc eu locul, le plătesc tot, dar nu o să poată să-l ia. Au bază de pregătire, că o să-i lase Armata în Ghencea, dar palmaresul nu îl pot lua, pentru că e la mine. Așa e legea firii, zăpada e albă, nu e neagră”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport Special.
Victor Pițurcă este însă convins că echipa de fotbal pe care o va înființa CSA va putea evolua în Liga 1, pentru că se va desprinde de minister și va ajunge la mai mulți acționari. De altfel, fostul selecționer a și anunțat un buget destul de mare pentru campionatul intern. 8 milioane de euro ar avea la dispoziție CSA Steaua dacă ar evolua pe prima scenă a fotbalului românesc începând de anul viitor.
”Dacă vom primi loc în Liga 1, vom avea cu ce să jucăm. Dacă vom fi în Liga 1 de la anul, vom avea un buget de 8 milioane de euro, plus ce intervine pe urmă. Sponsori și restul. Avem oameni dispuși să bage bani”, a spus Pițurcă la Fotbal Club.
CSA Steaua a anunțat că-și va face echipă de fotbal, coordonatorul proiectului urmând a fi Marius Lăcătuș.
În anul 2015, FC Steaua a pierdut marca Steaua Bucureşti, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia în anulare formulată de club la decizia din 3 decembrie 2014 prin care i-a fost anulată marca. ICCJ a anulat marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.
Curtea de Apel a decis pe 21 decembrie 2016 ca Becali să nu mai poată folosi numele Steaua, după ce în mai 2016 Tribunalul Bucureşti a decis că Fotbal Club "Steaua" Bucureşti, club finanţat de omul de afaceri George Becali, îşi poate păstra numele.
Hotărârea Curții de Apel nu este definitivă, Becali poate să se adreseze la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în cazul în care va avea câștig de cauză nu va mai fi nevoit să-și schimbe numele.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , victor piturca , gigi becali , becali steaua , piturca steaua , becali csa , becali cumpara loc pentru csa , csa liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...