"Noul Alibec", cucerit de familia de la Astra. Cum resimt jucătorii conflictul antrenor - conducere
02.02.2017, 17:44Revenit în Liga 1 după doi ani şi jumătate, Sergiu Buş e convins că a făcut alegerea perfectă prin venirea la Astra.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
"Nu am considerat că o să vin în locul lui Alibec. El a ajutat echipa, a luat campionatul, dar eu am venit să-mi fac datoria. Dacă joc bine şi demonstrez, cred că domnul Daum o să mă aibă în vederile lui. Uşor-uşor consider că sunt integrat în echipă, am găsit o familie aici, pe unii jucători îi cunoşteam deja. Colaborarea cu Şumudică e foarte în regulă, ca antrenor e foarte bun. Am avut un cantonament foarte ok, mă bucur că lucrez cu dânsul", a declarat Buş.
Noul fotbalist al Astrei nu e afectat de tensiunile dintre Marius Şumudică şi patronul Ioan Niculae.
"Nu simţim conflictul dintre antrenor şi cei din conducere, Şumudică nu ne include în aceste lucruri. Noi ne gândim doar la meci şi sperăm să câştigăm", a afirmat Buş înaintea primei partide oficiale a giurgiuvenilor din 2017, contra lui ASA Târgu Mureş.
Atacantul în vârstă de 24 de ani e sigur că Astra are şanse mari să treacă de belgienii de la Genk, în 16-imile Europa League, şi să prindă pe ultima sută de metri un loc în play-off-ul Ligii 1.
"Puţini credeau că vor prinde primăvara europeană. De ce să nu credem că putem trece mai departe? Avem o şansă chiar bună să ne calificăm şi în play-off-ul campionatului. Budescu e foarte-foarte important şi foarte bun, sper să mă înţeleg bine cu el şi pe teren", a mai spus fostul "vârf" al lui CSKA Sofia, Sheffield Wednesday şi Salernitana.
Astra - ASA Târgu Mureş se joacă vineri, de la ora 20.00, în direct la Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
VEZI AICI PROGRAMUL TRANSMISIILOR
Etichete: astra , sergiu bus , sumudica , bus astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...