Exclusiv "Noi avem poziția ghiocel în toate, trăim din ce ne dau alții!". Sorin Cârțu critică incertitudinea din România
29.04.2020, 21:49Reluarea sezonului din Liga 1 se află sub semnul întrebării, iar Sorin Cârțu, președintele celor de Universitatea Craiova, a criticat această incertitudine.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Cârțu consideră că România așteaptă de fiecare dată directivele altor țări mai puternice, țara noastră nefiind capabilă să gestioneze singură situația generată de pandemia de coronavirus.
"Nu noi decidem acest lucru. S-a oprit Franța, mai sunt Belgia și Olanda, care nu mai reiau. Dacă fac aceste lucruri Germania și Italia, atunci să ne luăm adio de la a începe pregătirile. N-avem noi puterea aia. Să fim noi peste Comunitatea Europeană?!
Noi avem poziția ghiocel în toate, despre ce vorbim? Nu ați observat că toate deciziile luate în anumite țări au fost luate și la noi, la fel?! Să vedem ce se întâmplă după 15 mai. Degeaba avansăm scenarii. Scenariul acela cu Turcia mi s-a părut irealizabil. A căzut și ăla, cad multe", a declarat Cârțu, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Sorin Cârțu: "Noi trăim din ce ne dau alții, că nu e România vreo forță"
Președintele clubului oltean spune că nu crede în niciun scenariu referitor la reluarea campionatului și așteaptă doar să vadă ce măsuri se vor lua în țările mai mari din Europa.
"Normal că nu-mi convine ce se întâmplă. Nu sunt speranțe că se poate îndrepta curând. Noi totdeauna așteptăm să vedem ce se întâmplă la alții.
Până la urmă, e normal, că de acolo trăim, din ce ne-au dat alții, că nu e România vreo forță în Comunitatea Europeană", a mai spus Cârțu.
Ministrul Sportului a anunțat cine va decide când se reia Liga 1
Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal fac planuri pentru reluarea Ligii 1 și s-au anunțat deja câteva date. Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, a vorbit și el despre repornirea fotbalului în România, dar s-a ferit să avanseze vreo dată la care ar putea începe campionatul intern.
Stroe a anunțat că decizia de reîncepere a Ligii 1 va aparține epidemiologilor și Ministerului Sănătății. Abia după ce aceștia își vor da acordul se va putea relua campionatul. Ministrul Sportului a dezvăluit și faptul că se lucrează deja la un plan privind acest lucru.
Ionuț Stroe a anunțat că pe primul plan va fi sănătatea sportivilor și a oamenilor care participă la desfășurarea acestor competiții și susține că vor exista discuții cu FRF și Ministerul Sănătății.
Etichete: universitatea craiova , sorin cartu , 10 jucatori au debutat in liga 1 , comunitatea europeana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...