Nistor: "Eu sunt dinamovist, vin cu drag să lupt pentru play-off". Dinamo, aproape de două transferuri
21.12.2017, 14:33După repatrierea lui Daniel Popa, care nu va mai fi lăsat la Botoşani, chiar dacă împrumutul îi expiră abia la finalul sezonului, Dinamo e aproape să facă alte două mutări în această iarnă: Ronaldo Deaconu şi Dan Nistor şi-au dat acordul să evolueze în Ştefan cel Mare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Antrenorul din Ştefan cel Mare a anunţat, după remiza din ultima etapă, scor 0-0 pe Bega, că a vorbit cu Negoiţă despre aducerea a cinci jucători. Doi dintre ei au fost anunţaţi în exclusivitate săptămâna trecută de Digi Sport. Deaconu şi Nistor sunt încântaţi de posibilitatea de a colabora cu Miriuţă şi, potrivit Gazetei, şi-au dat deja acordul să vină la echipa bucureşteană.
Nistor nu l-a convins pe Dan Petrescu, iar ardelenii sunt dispuși să îl lase să revină la Dinamo, dar doar contra unei sume de bani. Mijlocaşul ajuns în Gruia în vară, la schimb cu Nascimento, a fost regretat de conducerea roş-albilor, însă aceştia nu par dispuşi să achite vreo sumă de transfer, pentru moment. Conform sursei citate, Dinamo a venit cu următoarea propunere: să îl împrumute pe Nistor şi să îi suporte o sumă importantă din salariu. CFR nu a dat încă un răspuns, în următoarea săptămână urmând a se negocia pe seama mutării.
"Nu sunt supărat că m-au dat aici, eu sunt dinamovist. Dacă rezolvați cu conducerea de la CFR, vin cu drag să luptăm pentru play-off", a spus Nistor, potrivit Gazetei.
Ronaldo Deaconu este al doilea nume de pe lista lui Miriuță. Mijlocașul ofensiv al Concordiei a impresionat în acest sezon, în care a marcat două goluri și a oferit și două pase decisive. Antrenorul lui Dinamo îl cunoaște foarte bine, din perioada în care a pregătit formația ilfoveană. Şi el îşi doreşte să vină la Dinamo, dar trebuie ca cluburile să se înţeleagă mai întâi.
Etichete: dinamo , nistor dinamo , dinamo transferuri , miriuta transferuri , dinamo nistor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...