Video Nistor, după cea mai clară victorie a lui Dinamo în play-out: "Vrem să arătăm că locul nostru e în play-off"
19.05.2018, 23:40VIDEO Concordia Chiajna - Dinamo 0-4. Dinamo a obținut cea mai clară victorie din play-out pe terenul Concordiei Chiajna și a ajuns la 4 succese la rând pe acest final de sezon. Căpitanul Dan Nistor a ieșit în minutul 69, iar la finalul meciului a apărut cu coapsa dreaptă înfășurată într-un bandaj cu gheață.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Decarul lui Dinamo a avut probleme înaintea jocului la acea coapsă, dar a trecut peste și a oferit două pase decisive sâmbătă seară. Nistor (30 de ani) a desființat zvonurile care circulau cu privire la corectitudinea cu care roș-albii își vor apăra șansele în fața Concordiei.
"Am demonstrat încă o dată că locul nostru nu e aici. Vrem să câștigăm tot până la final și să arătăm că locul nostru e în play-off. Acum nu mai putem să dăm timpul înapoi, trebuie să privim în prezent și în viitor. Sperăm ca pe viitor să nu mai repetăm aceleași greșeli", a spus Dan Nistor, la finalul meciului Concordia Chiajna - Dinamo 0-4.
"Am simțit anumite înțepături la coapsă dar nu a fost nimic grav. Am jucat, până la urmă. S-a scris prin ziare că eu nu o să joc pentru că trebuie să dăm meciul celor de la Chiajna, dar ați văzut și voi că noi nu facem așa ceva. Mai avem 3 meciuri și o să le câștigăm pe toate trei. Acum mergem la botez!", a adăugat Dan Nistor. Ultimele sale cuvinte au făcut referire la colegul său, Sergiu Hanca, cel care și-a botezat fiul în ziua meciului contra Concordiei și a fost învoit de antrenorul Florin Bratu.
Etichete: dinamo , nistor , video dinamo , nistor dinamo , chiajna dinamo , concordia chiajna dinamo , video dinamo liga 1 , video v , dinamo play out , concordia chiajna - dinamo live , live concordia chiajna - dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...