Nimeni de la FCSB! Gnohere și-a ales jucătorii favoriți din Liga 1. Unul este de la o mare rivală
02.01.2019, 18:18Harlem Gnohere a dezvăluit care sunt jucătorii din Liga 1 care îi plac foarte mult și, surprinzător, niciunul dintre ei nu este coleg cu acesta la FCSB. Este vorba de Ibrahima Tandia și Juan Culio.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Doi jucători îmi plac mult: Tandia, care e incredibil de bun, apoi Culio. Îi apreciez mult, sunt buni. Lui Tandia i-a fost un pic greu la început. Are calități fantastice, are clasă, o ușurință cu care driblează adversarii.
Când a lipsit Culio din cauza accidentării s-a simțit la CFR. Cu el pe teren, Cluj e cu totul altă echipă, e cu adevărat puternic", a spus Gnohere, pentru Gazetă.
Ibrahima Tandia e dorit de Gigi Becali la FCSB
Ibrahima Tandia (25 de ani) se află pe lista de transferuri a lui Gigi Becali, dar șansele ca fotbalistul din Mali să ajungă sub comanda lui Mihai Teja sunt foarte mici.
În iarna lui 2017, Tandia a semnat un contract pe un an și jumătate cu Sepsi, dar, în același moment, fotbalistul a pus parafa și pe un al doilea contract, unul valabil până în 2021.
În următoarele zile, noul contract va fi activat, astfel că Tandia va ajunge să câștige un salariu anual de 100.000 de euro. Astfel, șansele ca el să fie lăsat să plece sunt mici, mai ales că principalul obiectiv al lui Sepsi este calificarea în play-off. Acest lucru este realizabil ținând cont că echipa se află pe locul 4.
Etichete: harlem gnohere , jucatori liga 1 , juan culio , ibrahima tandia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...