Video Nicușor Bancu, reușită fantastică în meciul dintre Universitatea Craiova și Astra Giurgiu! A deschis scorul cu un super-gol
23.08.2019, 22:43Universitatea Craiova și Astra Giurgiu s-au întâlnit în etapa a șaptea din Liga 1 a României, iar Nicușor Bancu (26 de ani) a deschis scorul cu un gol absolut fantastic.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Căpitanul oltenilor a înscris dintr-un unghi extrem de dificil, după ce a primit mingea de la Alexandru Cicîldău, care a combinat scurt cu Ivan Martic.
Bancu a preluat balonul pe piept și a tras fix sub transversală, dintr-un unghi aproape imposibil. Astfel, jucătorul a marcat al nouălea gol al oltenilor din acest început de sezon.
Corneliu Papură a cerut sprijinul sectatorilor înainte de meciul Craiovei cu Astra Giurgiu
Înainte de fluierul de start al partidei, Corneliu Papură a cerut sprijinul celor prezenți la meci: "Presiunea e dată de miza fiecărui meci. Dacă publicul ne-ar ajuta ar fi mult mai bine. Este alegerea fiecăruia cum se manifestă şi care este poziţia lui în raport cu echipa pe care o iubeşte. La fotbal se poate întâmpla orice, dar eu încerc să-mi fac treaba cât mai bine".
Mihai Bălașa, noul jucător al Universității, a vorbit înainte de meciul cu echipa lui Dan Alexa: "Ne aşteaptă un meci greu, contra unei echipe bine organizate, cu jucători valoroşi şi care, cu siguranţă, va veni aici cu gândul să câştige. Dacă vom face ce ne cere Mister şi vom avea o atitudine foarte bună, cu siguranţă vom lua cele trei puncte".
Etichete: astra , craiova , mihai balasa , corneliu papura , nicusor bancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...