Video Nicușor Bancu a erupt către banca de rezerve, după ce a fost sancționat în partida cu CFR. Vorbele transmise de fundaș
articol scris de Digi Sport02.12.2024, 09:12
Universitatea Craiova a pierdut partida cu CFR Cluj, scor 0-2, din etapa a 18-a a SuperLigii României.
SuperLiga: Oțelul Galați - FCSB, luni, 20:30, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - UTA Arad, luni, 17:30, DGS 1
Oltenii antrenați de Costel Gâlcă au pierdut șansa de a fi lideri în campionat, după ce gruparea din Gruia a punctat prin Ilie (min. 5), respectiv Korenica (min. 87).
Nicușor Bancu, reacție nervoasă, după ce a primit cartonașul galben în minutul 40 și a transmis mesajul "Lasă-mă în pace", către banca de rezerve a oltenilor
Nicușor Bancu a contestat decizia arbitrului Marcel Bârsan de a-l sancționa cu galben, în minutul 40, iar acesta a avut o reacție nervoasă și a gesticulat spre banca de rezerve a echipei antrenate de Costel Gâlcă.
Fundașul oltenilor se pregătea să bată o lovitură liberă, moment în care a fost sancționat de central, după ce arbitrul de rezervă Iulian Călin l-a atenționat pe Bârsan să revină la o fază anterioară, mai exact pentru un fault comis asupra lui Alin Fică.
Bancu a protestat asupra deciziei, iar apoi a gesticulat către banca de rezerve a oltenilor, unde i se cerea să renunțe la proteste, moment în care a transmis să fie lăsat în pace, așa cum se vede în video-ul de mai jos.
Căpitanul oltenilor a acuzat la flash-interviu că s-a încălcat protocolul VAR pentru că cei doi arbitri din camera VAR ar fi intervenit și i-au transmis centralului Marcel Bîrsan să îi acorde cartonașul galben.
Conform regulamentului, arbitrii din camera VAR nu pot să intervină când este vorba de acordarea unui cartonaș galben, ci doar pentru validarea unui gol, a unui penalty, pentru un cartonaș roșu direct sau în cazul identificării greșite a unui jucător.
Nicușor Bancu a acuzat că în Universitatea Craiova - CFR Cluj s-a încălcat protocolul VAR: ”În primă fază nu s-a dat galben, după aceea cei din camera VAR au intervenit și i-au zis că l-am călcat”
”O partidă pe care am început-o prost. Aut din poartă și s-a dat corner, la acea fază am luat gol. Am încercat să revenim în meci Nu ne ajută nimeni în atac să marcăm. Aducem mingea până acolo, dar suferim.
Foarte greu. În fiecare an când jucăm cu ei e greu. Cu toții își fac treaba. Ar trebui să învățăm și noi să ne apărăm mai bine, nu doar fundașii. Cu toții am greșit în această seară. Trebuie să dăm mai mult deoarece cu jumătate de măsură nu poți să faci treabă.
Am vorbit să începem bine, să nu luăm gol și fix invers am făcut. De la o fază care era pentru noi am luat gol. Pentru mine s-a intervenit la VAR și mi s-a dat galben, dar pentru acea fază nu s-a putut interveni să dea aut de poartă.
În primă fază nu s-a dat galben, după aceea cei din camera VAR au intervenit și i-au zis că l-am călcat. Nu se tratează corect unele faze. De aceea sunt foarte supărat.
I-am spus ce s-a întâmplat, să aștepte puțin dacă el și tușierul nu au văzut. La unele situații se așteaptă și la altele nu.”, a spus Nicușor Bancu, la flash-interviu.
Clasamentul din SuperLiga României, după U Craiova - CFR Cluj 0-2
VIDEO rezumat Universitatea Craiova - CFR Cluj 0-2
Etichete: marcel barsan , nicusor bancu , bancu craiova , video universitatea craiova cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Partidul Social Democrat Unit (PSDU) este pe poziția a zecea în urma numărării aproape în întregime...