Nicolo Napoli, după U Craiova 1948 - FC Botoșani: "A fost cel mai bun meci din acest sezon"
articol scris de Digi Sport10.02.2022, 19:28
U Craiova 1948 s-a impus în fața celor de la FC Botoșani, 3-2, la capătul unei partide în care au condus de 3 ori.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Oltenii au 7 puncte din 9 posibile în 2022, iar salvarea de la retrogradare nu mai pare imposibilă în acest moment.
Napoli: "Am făcut un meci foarte bun"
Nicolo Napoli, tehnicianul celor de la U Craiova 1948, a vorbit după victoria formației sale și se declară mulțumit de prestația pe care elevii săi au avut-o.
Antrenorul italian spune că nu s-a gândit până acum la partida din etapa viitoare, contra celor de la Universitatea Craiova, care urmează să se joace luni, de la 19:55, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE TEXT și VIDEO pe www.digisport.ro.
"Îi felicit pe jucătorii mei, am făcut un meci foarte bun. Am avut o primă repriză foarte bună, cu 4-5 ocazii mari, dar nu am băgat-o în poartă. Echipa era puțin jos la pauză, dar am reușit să facem și o a doua parte bună și am învins. De la meci la meci echipa crește, facem jocuri mai bune.
Sunt fericit și eu pentru asta, și pentru suporteri. Bauza e un jucător foarte bun, a avut probleme cu glezna, iar acum e bine. Am vorbit să ne gândim la meciul cu Botoșani, de mâine ne gândim la partida cu Universitatea Craiova", a spus Nicolo Napoli.
VIDEO REZUMAT U Craiova 1948 - FC Botoșani 3-2
Etichete: antrenor , craiova , declaratii , nicolo napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...