Nicoliță, afacere profitabilă pentru Steaua. Mijlocașul ar putea reveni pentru a-l înlocui pe Adi Popa!
10.01.2015, 09:56Bănel Nicoliță (30 de ani) ar putea reveni la Steaua în această iarnă, în ceea ce ar fi una dintre cele mai surprinzătoare mutări de piața internă a transferurilor! Liber de contract, Nicoliță ar semna gratis cu Steaua, care poate încasa în curând bani buni în schimbul lui Adi Popa.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Șefii din Ghencea și-au făcut deja calculele. Achiziționat în 2012 de la Chiajna, contra a 500.000 de euro, Adi Popa a atras interesul mai multor echipe din spațiul estic. Variantele pe care le are la dispoziție sunt, conform surselor Digi Sport, din Rusia, Ucraina și Kazahstan. Până acum, identitatea cluburilor care-l doresc pe Adi Popa rămâne o necunoscută, dar clubul a primit oferte scrise pentru el.
Ceea ce este cert e că plecarea sa din Ghencea ar putea umple conturile Stelei cu o sumă cuprinsă între 800.000 și 1,2 milioane de euro. În vârstă de 26 de ani, Popa are contract până în 2018, dar acum cântărește serios ofertele primite, care ar putea ajuta și clubul.
Nicoliță este dublu campion cu Steaua
În cazul în care Adi Popa s-ar despărți de campioană, Gigi Becali are la îndemână varianta "Bănel Nicoliță", mijlocaș de bandă dreaptă care a mai jucat la Steaua între 2005 și 2011.
În tricoul Stelei, Bănel a cucerit două titluri și a jucat în grupele UEFA Champions League, făcând parte și din echipa lui Cosmin Olăroiu, care a fost la un pas de calificarea în finala Cupei UEFA (2006). 700.000 de euro a încasat Steaua în schimbul lui Bănel, în 2011, de la St. Etienne.
A refuzat oferte bune din Ligue 1
Impresarul lui Bănel a dezvăluit că acesta a refuzat oferte de la Caen, Nantes, din spațiul european și cel asiatic, dar fotbalistul și-a dat seama că pretențiile sale salariale cu greu vor putea fi satisfăcute. La Steaua ar putea încasa un salariu de circa 200.000 de euro anual, o sumă care l-ar putea convinge pe internaționalul român să revină în campionatul intern.
1 milion de euro este cota de piață actuală a lui Bănel Nicoliță
188 meciuri de Liga 1 a jucat brăileanul pentru Steaua, în Liga 1, marcând 23 de goluri
Lotul Stelei pentru cantonamentul din Spania
Portari: Arlauskis, Cojocaru, Niţă
Fundaşi: Rîpă, Gabi Matei, Szukala, Luchin, Papp, Latovlevici, Toşca, Filip
Mijlocaşi: Adi Popa, Chipciu, Sănmărtean, Tănase, Bourceanu, Breeveld, Prepeliţă, Neagu, Stanciu
Atacanţi: Rusescu, Keşeru, Iancu, Vîlceanu
ROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: banel nicolita , banel , adi popa , nicolita steaua , steaua nicolita , transfer adi popa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...