Exclusiv Nicolas Popescu, la FCSB? Mesajul lui Gică Popescu pentru Gică Hagi. ”Trebuie să joace, are 19 ani”
articol scris de Digi Sport14.04.2022, 13:51
Gică Popescu, președintele clubului Farul Constanța, s-a declarat nemulțumit de situația fiului său, Nicolas, la echipă și ia în calcul să-l transfere la altă echipă, în vară.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Nicolas Popescu, la FCSB? Mesajul lui Gică Popescu pentru Gică Hagi. ”Trebuie să joace, are 19 ani”
Nicolas Popescu (19 ani), mijlocaș central, a jucat în doar patru meciuri în acest sezon pentru Farul, reușind o pasă decisivă.
Nicolas Popescu s-a format la Academia Hagi și are 10 meciuri pentru naționala U19 a României, care s-a calificat recent la Campionatul European.
În direct la Digi Sport, Gică Popescu a dezvăluit că Gică Hagi nu este mulțumit de calitățile fizice ale lui Nicolas Popescu.
"Eu zic că Nicolas suportă mai bine decât mine presiunea, pentru că are altă educație și are o personalitate uriașă. Nicolas are un talent uriaș, însă Gică a considerat că nu e pregătit din punct de vedere fizic, a zis că nu face față.
Sunt de acord pe jumătate cu Gică. Ca să ajungi la cel mai înalt nivel, trebuie să joci. Eu, când eram la Craiova, eram la fel ca Nicolas, firav. Dar am jucat... poți să crești dacă joci. Nicolas, din sezonul următor, trebuie să joace. Că va juca la Farul sau la Steaua sau în altă parte... da, mă gândesc să-l iau de la Farul dacă nu joacă.
Are 19 ani, trebuie să joace, când să joace dacă nu acum? Poate să meargă la un alt nivel, să joace. Nu poți să crești dacă nu joci", a spus Gică Popescu, la emisiunea Fotbal Club.
Pentru Gică Popescu, FCSB este Steaua
Gică Popescu a susținut de mai multe ori faptul că pentru el FCSB este Steaua. Incluiv în declarațiile publice tot Steaua îi spune echipei din Liga 1.
”Ce mi se pare anormal este toată această poveste legată de Steaua. Că asta e Steaua, că e cealaltă... Voi îi spuneți FCSB, dar pentru mine va fi tot timpul Steaua. Nu știu cine a luat Steaua pentru care am jucat și eu, a jucat și Hagi.
Steaua e echipa care ne-a reprezentat și în cupele europene. Cine a luat-o, dacă FCSB nu e Steaua? Unde este acea echipă? Au luat-o extratereștrii? Au ascuns-o? Unde a fost?
Este o echipă, cea care joacă acum în Liga 1. Eu în ultimii 15 ani am văzut o singură echipă, cea care joacă în Liga 1 și este continuatoarea Stelei dinainte de '89. În ultimii ani am văzut o singură echipă Steaua, cea care joacă în Liga 1.
Unde e Steaua, dacă nu e cea din Liga 1? Unde este Steaua la care am jucat și eu? Unde este echipa aceea?", spunea Gică Popescu, în 2018, în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.
Etichete: liga 1 , gica hagi , gica popescu , farul , nicolas popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...