Nicolae Dică și-a făcut calculele. Câte meciuri trebuie să câștige FCSB pentru a se califica în play-off
articol scris de Digi Sport19.09.2022, 18:52
FCSB a pierdut meciul din Liga 1 cu Universitatea Craiova, scor 1-2, în etapa a 11-a, iar prezența în play-off la finalul sezonului regulat este pusă sub semnul întrebării.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Reușitele partidei din Bănie au fost semnate de Bogdan Mitrea, în minutul 32, din penalty, Andrea Compagno, în minutul 45+6, tot din penalty, respectiv autogol Răzvan Oaidă, în minutul 66.
Nicolae Dică și-a făcut deja calculele după înfrângerea cu Universitatea Craiova. Numărul de victorii pe care trebuie să le obțină FCSB în perioada următoare
La conferința de presă, Nicolae Dică a dezvăluit calculele pe care le-a făcut pentru a ajunge cu FCSB în play-off la finalul sezonului regulat.
”Noi avem două meciuri mai puțin decât celelalte echipe. Mi-am propus așa. Am făcut niște calcule, cum s-a intrat în play-off acum un an, acum doi ani, cine a intrat de pe primul loc.
Este clar că din 21 de etape, din calculul pe care mi l-am făcut eu, trebuie să câștigăm vreo 14 meciuri. Important este să luăm meci cu meci”, a spus Nicolae Dică.
În urma calculelor făcute de Nicolae Dică, FCSB ar trebui să ajungă în clasamentul Ligii 1 la minimum 50 de puncte în sezonul regulat.
FCSB chiar tremură pentru play-off! Așa arată clasamentul, după 1-2 cu Universitatea Craiova
Echipa antrenată de Nicolae Dică este pe un neverosimil loc 14 în campionat, poziție care, la finalul sezonului, duce la baraj de menținere în Liga 1.
FCSB este la nu mai puțin de opt puncte de play-off, însă, are, ce-i drept, două meciuri mai puțin disputate decât formația de pe locul șase, Sepsi Sfântu Gheorghe.
- Restanțele FCSB-ului sunt cu FC Botoșani și CFR Cluj
Distanța față de ultima poziție de play-off poate crește, pentru că echipa de pe locul șapte, CFR Cluj, are trei meciuri mai puține decât Sepsi, de care o desparte un singur punct.
Clasamentul din Liga 1, după Universitatea Craiova - FCSB:
FCSB are o singură victorie în acest sezon de Liga 1, una ”chinuită”, cu Chindia, 3-2 după ce a revenit de la 0-2. ”Roș-albaștrii” au mai înregistrat remize cu U Cluj, U Craiova 1948, CS Mioveni, Hermannstadt și FC Voluntari și înfrângeri cu Rapid, Farul și Universitatea Craiova.
FCSB, program aglomerat în octombrie
După pauza pentru meciurile echipelor naționale, pe FCSB o așteaptă un program extrem de încărcat, cu meciuri din trei în trei zile, în Liga 1 și Conference League.
În octombrie, FCSB are meciuri cu FC Argeș, Silkeborg, de două ori, Petrolul, UTA, Sepsi, Anderlecht și U Cluj.
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova - FCSB 2-1
Etichete: nicolae dica , clasament liga 1 , universitatea craiova - fcsb , rezumat universitatea craiova fcsb , play-off fcsb , calcule nicolae dica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...