Nicolae Dică se așteaptă la un răspuns din partea lui Vadim Rață la meciul cu FC Voluntari
articol scris de Digi Sport12.09.2022, 10:23
Nicolae Dică (42 de ani) se așteaptă ca Vadim Rață (29 de ani) să îi răspundă pe teren la meciul de campionat între între FCSB și FC Voluntari, din etapa a 10-a a Ligii 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali l-a transferat pe Vadim Rață la FCSB la începutul lunii august, însă fotbalistul nu l-a impresionat pe patronul roș-albaștrilor cu prestațiile sale, astfel că a fost trimis înapoi la FC Voluntari, după doar aproximativ 100 de minute jucate în tricoul vicecampioanei.
- FCSB va juca luni, de la ora 21:00, împotriva celor de la FC Voluntari, în etapa cu numărul 10 din Liga 1, în direct la Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit și în format LIVE VIDEO pe siteul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către RCS-RDS.
Nicolae Dică se așteaptă la un răspuns din partea lui Vadim Rață la meciul de campionat cu FC Voluntari
Nicolae Dică susține că orice jucător trecut pe la FCSB are dorința de a demonstra, iar la fel ar putea sta lucrurile și în cazul lui Vadim Rață.
”Orice jucător care joacă împotriva noastră văd că are ceva de demonstrat. Eu fac analiza adversarului în ultimele 4-5 jocuri și am văzut parametrii pe care îi au la unele meciuri și parametrii pe care îi au cu noi.
E diferență mare, vă spun 100% și cred că ați văzut și voi că una joacă echipele când joacă între ele locul 12 cu locul 14 și una e când joacă cu noi”, a transmis Nicolae Dică, la conferința de presă.
Vadim Rață a dat vina pe cei de la FCSB pentru insuccesul său. ”N-am reușit să înțeleg nimic, sincer”
Mijlocașul a vorbit deschis despre perioada de la gruparea roș-albastră, una destul de scurtă.
Rață a spus că nu a înțeles nimic din ce s-a întâmplat acolo și spune că nici nu a avut timp să se acomodeze, mai ales că atunci când a fost utilizat nu a jucat pe postul său.
”N-am reușit să înțeleg nimic, sincer. A fost o perioadă foarte scurtă, am făcut un antrenament și m-au băgat în meci. A două zi am făcut doar antrenamente tactice, m-a băgat în spatele vârfului. După, m-au băgat în bandă.
Dar asta e decizia lor, nu sunt supărat. Am văzut ce se întâmplă la câteva sute de kilometri de noi și am zis de ce să fiu supărat? Sunt un om fericit, sincer vă zic.
E treaba lor ce-au gândit ei, fanii de acolo sunt minunați, am văzut cum vin la stadion, am simțit și eu puțin această atmosfera. N-am niciun mesaj, dacă au decis așa, așa să fie. Baftă băieților, atât”, a spus Vadim Rață.
Etichete: nicolae dica , conferinta nicolae dica , fcsb voluntari , etapa 10 liga 1 , vadim rata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...