Nicolae Dică, răspuns clar cu privire la o posibilă plecare a lui Darius Olaru de la FCSB
articol scris de Digi Sport14.08.2022, 13:12
Nicolae Dică (42 de ani) a vorbit despre partida pe care FCSB urmează să o joace contra celor de la Chindia Târgoviște, duminică, de la ora 21:30, în DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE TEXT și VIDEO pe digisport.ro.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Nicolae Dică nu se împotrivește unei plecări a lui Darius Olaru
După ce s-a vorbit în ultimele zile despre ofertele pe care Darius Olaru le are, patronul FCSB a anunțat că mijlocașul nu mai pleacă.
Totuși, Nicolae Dică nu s-ar împotrivi unui transfer al acestuia, mai ales în care ar fi o mutare benefică și pentru jucător, și pentru club.
"Olaru este un jucător important și ați văzut și voi ce a făcut în ultimele 20 de minute în Europa în care a făcut 10 curse. Îmi zicea după meci că nu mai poate, dar i-am zis că a băgat 10 curse în final.
Pe viitor dacă o să fie o sumă mare pentru el și pentru club poate să plece. Găsim înlocuitor pentru orice jucător. Au plecat și alți jucători de la echipă și s-au găsit înlocuitori", a spus Nicolae Dică la conferința de presă premergătoare partidei cu Chindia Târgoviște.
Patronul lui FCSB s-a răzgândit în privința mijlocașului ofensiv, deoarece roș-albaștrii nu practică un joc pe placul său, iar plecarea lui Olaru nu ar face decât să înrăutățească lucrurile.
"Nu mai pleacă Olaru. Dacă pleacă Olaru, s-a ales praful! Nu îl mai dau. Nu mă îmbăt cu apă rece. Trebuie să îmi văd de treaba mea. Nu mă uit la laude sau critici.
Nu îmi place jocul! Avem atitudine și valoare, dar nu îmi place jocul. Vreau relații de joc, trasee și posesie. Trebuie să avem mingea. Eu vreau mingea.
(...) Eu nu sunt bucuros de calificare, eu trebuie să văd viitorul. Ne-am calificat, dar stai să vedem, de ce nu e mingea? Mingea trebuie să fie la mine tot timpul.
Am jucători de 5, 6,7 milioane de euro și mingea trebuie să fie la ei. Norocul nostru este că avem doi fundași centrali extraordinari, altfel puteam primi și goluri", a declarat Becali, la Liga Digisport.
Nicolae Dică i-a băgat în ședință pe jucătorii de la FCSB înainte de meciul cu Chindia. Mesajul antrenorului
Tehnicianul a ținut să le transmită un mesaj public jucătorilor și i-a avertizat că sunt nevoiți să câștige meciul din etapa a 5-a contra trupei lui Adrian Mihalcea.
"Ne așteaptă o partidă de campionat grea. I-am urmărit pe cei de la Chindia și sunt o echipă schimbată față de anul trecut. De la venirea lui Mihalcea fac un pressing mai sus, sunt mai agresivi. Prin Neguț, Popa, pot pune probleme oricând, mai ales pe contraatac.
Nu contează că jucăm cu Chindia sau cu altă echipă, trebuie să câștigăm. A venit momentul să avem prima victorie din acest sezon. Nu ar trebui să fie o apăsare mai mare, la FCSB trebuie să joci orice joc să-l câștigi. Avem 4 meciuri fără victorie, iar mâine seară trebuie să schimbăm asta.
Jucătorii au un moral bun, au 3 meciuri și 3 victorii în cupele europene cu mine. Am tras un semnal de alarmă și mai înainte, am spus că trebuie să fim pregătiți. Nu triumfăm doar cu prezența pe teren, trebuie să dăm sută la sută.
Nicolae Dică: "M-a deranjat foarte mult meciul cu Mioveni"
Aș numi un eșec cel cu Mioveni, care m-a deranjat foarte mult. Cel cu Craiova a fost în alte circumstanțe. Chiar vorbeam cu staff-ul medical și spuneam că avem acest ghinion ca la fiecare meci să avem un accidentat de lungă durată. Fizic au arătat bine jucătorii.
Sunt mai mulți jucători care sunt accidentați, Panțîru, Popescu, Șut, Cristea.b Nu trebuie să ne zboare gândul la meciul cu Viking, pentru că trebuie să câștigăm și să urcăm în clasament și în campionat. Am avut o ședință ieri și le-am zis că după Europa, campionatul e obiectivul nostru.
E clar că primul obiectiv pe care putem să-l îndeplinim este calificarea în grupele Conference League. În campionat, mai sunt multe etape de disputat, știți cum a fost anul trecut când CFR a avut 8 puncte avans și FCSB s-a apropiat. Mă gândesc să menajez jucători, o să fac asta cu siguranță mâine. Îmi e frică și de accidentări.
Au întâlnit campioana României etapa trecută cei de la Chindia și știți foarte bine că se apară foarte bine cei de la CFR Cluj. Nu pot să analizez meciul cu CFR în care au avut doi oameni în plus. Eu mă uit la alea în care au jucat 11 contra 11", a spus Nicolae Dică la conferința de presă premergătoare partidei cu Chindia Târgoviște.
FCSB, situație delicată în campionat
După 4 partide jucate, cei de la FCSB au doar 3 puncte obținute. Bucureștenii au remizat în prima etapă, 1-1, cu U Cluj, după care au fost învinși de Rapid, 2-0, în Giulești.
Runda a 3-a a adus o confruntare spectaculoasă cu U Craiova 1948, terminată cu scorul de 1-1, pe Național Arena, iar etapa trecută, FCSB a scos doar un punct la Mioveni, 1-1, după ce Ștefan Târnovanu a avut mai multe intervenții decisive.
Clasament Liga 1
Etichete: transfer , nicolae dica , darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...