Nicolae Dică a ieșit la atac. De ce nu poate vorbi despre strategie la FCSB
articol scris de Digi Sport15.10.2022, 22:17
Nicolae Dică (42 de ani) nu a avut nicio apăsare la conferința de presă de dinaintea partidei cu UTA, care va fi duminică, de la 20:30, în direct la Digi Sport 1.
![nicolae-dica2](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxZGlnaXMucmNzLXJkcy5y/byUyRnN0b3JhZ2UlMkYyMDIyJTJGMDkl/MkYyMiUyRjE1ODc3MjlfMTU4NzcyOV9u/aWNvbGFlLWRpY2EyLmpwZyZ3PTEwNjAm/aD02MzYmaGFzaD1lNGYwNzBlMThjMGY2ODliNDc1ODY2Yzk4Y2QwYjdmNg==.thumb.jpg)
SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1
Nicolae Dică a ieșit la atac. De ce nu poate vorbi despre strategie la FCSB
Antrenorul a fost chiar virulent cu cei care l-au atacat și care, sub o formă sau alta, au vorbit despre demisie după umilința cu Silkeborg.
Dică i-a răspuns arogant lui Florin Tănase (27 de ani), băgat nevinovat "la înaintare" de Gigi Becali, după care s-a luat și de cei care i-au reproșat lipsa unei strategii. El susține că ar putea să vorbească despre un astfel de plan la FCSB doar dacă ar avea un contract pe minimum patru ani.
”Dacă aș avea un contract pe patru ani undeva și aș avea mână liberă, aș putea vorbi despre strategie. Dacă azi sunt aici, mâine nu mai sunt, e greu. În Anglia, Liverpool e pe 10 și nu e o problemă, nu zice nimeni despre demiterea lui Klopp.
Când cred eu că trebuie să-mi dau demisia, atunci o voi face. Nu mă iau după altcineva. Când nu vă mai avea răbdare patronul, vom avea o discuție și vedem la ce concluzie ajungem”, a spus antrenorul.
![](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnN0b3JhZ2UwMWRpZ2lzLnJjcy1yZHMu/cm8lMkZzdG9yYWdlJTJGMjAyNCUyRjAy/JTJGMTklMkYxOTA2ODgyXzE5MDY4ODJf/ZGlnaXNwb3J0LXdoYXRzYXBwLmpwZyZo/YXNoPTlmMDRmYWU3ZWMyYWQxMjEyMDczYWNmMWNkYTQ4ZDk5.jpg)
Chestionat în legătură cu ”amenințarea” lui Gigi Becali, care a spus că se gândește serios să renunțe la echipă, Dică a precizat:
”Nu se va retrage, nu-l știți pe patronul nostru cum este? Vom căștiga cu UTA și discursul se va schimba. Am obținut calificarea în grupe, încercăm să luăm în considerare lucrurile pozitive.
Mă bucur că sunt criticat în grupe și nu în preliminarii”, a mai spus Dică.
Dică îi răspunde arogant lui Florin Tănase, băgat nevinovat "la înaintare" de Gigi Becali
Gigi Becali (64 de ani) a afirmat fără reţineri că antrenorii români reprezintă una dintre problemele fotbalului românesc şi i-a nominalizat printre motivele care au dus la rezultatele proaste pe care le avem atât la nivel de club, cât şi la echipa naţională.
Afirmaţia a fost făcută la emisiunea Liga Digisport, când s-a folosit de o discuţie pe care a avut-o cu fostul său jucător, Florin Tănase (27 de ani).
Chiar dacă el a fost cel care a gestionat un umilitor 0-10 cu anonimii de la Silkeborg, Nicolae Dică (42 de ani) a reacţionat acid la afirmaţiile lui Becali.
Acuzat în mandatul trecut la FCSB că este "prea băiat bun" şi "fără carismă", Dică se agită rău de tot pe marginea terenului la meciuri şi este ofensiv atunci când răspunde la întrebările jurnaliştilor, tocmai pentru a arăta că percepţiile despre el erau greşite.
O dovadă în plus în sprijinul "noului Dică" este reacţia lui la adresa lui Florin Tănase, cel băgat "la înaintare" fără voia lui de către patronul Gigi Becali.
Dacă lui Becali nu i-a răspuns, în schimb a avut un mesaj arogant pentru Tănase, fostul său jucător de la FCSB, acum în Emiratele Arabe Unite, la Al Jazira.
Etichete: nicolae dica , gigi becali , florin tanase , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
![Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aVEE0/ZEhKaGJuTmpiMlJsY2k1eVkzTXQlMkZj/bVJ6TG5KdkpUSkdjM1J2Y21GblpTVXlS/akl3TWpVbCUyRk1rWXdNaVV5UmpFeUpU/SkdNakU0T0RVNU4xOHlNVGc0JTJGTlRr/M1gwTlBWRkpQUTBWT1NWOVFURVZEUVZK/RlgwbFAlMkZTRUZPVGtsVFh6QXdORjlK/VGxGVlFVMWZVR2h2ZEc5eiUyRlgwZGxi/M0puWlY5RFlXeHBiaTVxY0djbWR6MDFP/VEFtJTJGYUQwek16QW1hR0Z6YUQwM05U/UTRZbUkxTURoaE16VTNNR1l6WVRNeE56/UTBZekJsWldOa1pXWmtPQSUzRCUzRC50/aHVtYi5qcGcmdz0zODAmaD0yMjgmaGFz/aD05MGM1ZTM1MmUwZWM1NjVlNGNkYjYwMDE3ZDA0MjBmYQ==.thumb.jpg)
Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de...