”Niciodată”. Concluziile lui Gică Hagi, după Sepsi - Farul
articol scris de Digi Sport12.04.2025, 19:21
Farul a învins-o pe Sepsi, scor 4-1, în cadrul etapei a patra din play-out-ul SuperLigii României.

Liga 2: FC Argeș - Voluntari, marți, 19:30, DGS 1
Media: Liga Digisport, marți, 15:30, DGS 1
- Denis Haruț a deschis scorul pentru sibieni (penalty - minutul 33), dar ”Marinarii” au înscris de patru ori în a doua repriză prin Eduard Radaslavescu (minutul 59), Ionuț Larie (penalty - minutul 68), Denis Alibec (minutul 71) și Ionuț Vînă (minutul 88).
Gică Hagi: ”Niciodată nu am câștigat așa de clar”
La finalul partidei, Gică Hagi s-a declarat mulțumit de rezultatul final, dar și de evoluția elevilor săi.
Întrebat despre modul în care l-a influențat pe Denis Alibec să marcheze, ”Regele” a ținut doar să-i laude calitățile atacantului pe care îl pregătește.
”În fotbal, totul se poate schimba repede, important e să crezi și să muncești 90 de minute. Cred că i-am surprins în repriza a doua prin presiune și cred că jucătorii au făcut diferența. E o victorie meritată, niciodată nu am câștigat așa de clar.
(n.r. despre golul lui Denis Alibec) El a făcut-o, i-am zis să bată spre poartă, pe interior, dar e meritul lui. E calitatea jucătorului, eu doar am văzut și am decis să bată el. E o victorie, moralul e bun, băieții sunt fericiți, dar în continuare trebuie să suferim și să câștigăm.

Fiecare meci va avea istoria lui, totul e imprevizibil în fotbal, trebuie să vedem ce urmează. Sperăm să lucrăm și să facem totul bine”, a spus Gică Hagi.
VIDEO rezumat Sepsi - Farul 1-4
Etichete: liga 1 , gica hagi , denis alibec , superliga , video sepsi farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

A început numărătoarea inversă până la alegerile pentru viitorul președinte al României. Digi24 a...