Video Dan Petrescu a plecat direct la București, în timpul meciului! ”Nesimțitule!” Cuvinte reprobabile adresate lui Colțescu
31.08.2019, 23:00VIDEO Astra - CFR Cluj | Dan Petrescu, extrem de nervos pe întreaga durată a primei reprize de la Giurgiu, a fost eliminat de către arbitrul Sebastian Colțescu, în minutul 43. ”Bursucul” a luat foc după ce jucătorul său Pereira a primit un cartonaș galben, ca urmare a unui fault cu cotul asupra lui David Bruno.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
UPDATE Ora 23:00. Dan Petrescu n-a mai rămas la Stadionul ”Marin Anastasovici” din Giurgiu, după ce-a fost eliminat. ”Bursucul” s-a dus la vestiare, după care a plecat val-vârtej cu mașina personală spre București. Cel mai probabil, tehnicianul campioanei ar fi ajuns oricum în Capitală, dar după meci, mai ales că Liga 1 se va întrerupe două săptămâni datorită meciurilor echipei naționale a României, cu Spania și cu Malta, din preliminariile lui Euro 2020.
Colțescu n-a mai tolerat atitudinea lui Petrescu și i-a acordat acestuia direct cartonașul roșu. Tehnicianul campioanei, extrem de iritat, a răbufnit imediat: ”Nesimțitule! Bravo, mă!”, după care a urmat o serie de cuvinte reprobabile ce nu poate fi reprodusă.
Petrescu a fost extrem de nervos și înainte de a fi eliminat. Cu greu, secundul său, Alin Minteuan, a încercat să-l domolească, dar fără mare succes.
VIDEO cu eliminarea lui Dan Petrescu
Ce riscă Dan Petrescu după ce-a fost eliminat de Sebastian Colțescu
Dan Petrescu, un car de nervi, după ce-a fost eliminat, a plecat de pe banca de rezerve traversând terenul, deși mai erau câteva minute de joc din prima repriză. La prima vedere, ”Bursucul” va primi două etape de suspendare, conform regulamentului Ligii Profesioniste de Fotbal.
Rămâne de văzut dacă cei de la Comisia de Disciplină vor ține cont, în luarea deciziei, și de cuvintele reprobabile pe care Petrescu i le-a adresat lui Colțescu.
Astra - CFR Cluj 3-2 | Rezumat video
Etichete: dan petrescu , sebastian coltescu , astra cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...