Nepotul lui Ilie Balaci, critici la adresa Universității Craiova: ”Nu mai am cuvinte. Sunt dezamăgit”
articol scris de Digi Sport15.10.2023, 16:11
Atanas Trică (19 ani), atacantul celor de la Universitatea Craiova, s-a arătat dezamăgit de statutul său la clubului oltean.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atanas Trică: ”Sunt dezamăgit că nu primesc șanse”
Concret, nepotul lui Ilie Balaci, fostul mijlocaș ofensiv al ”Craiovei Maxima”, a susținut că, în opinia sa, merita să evolueze mai mult în tricoul formației de seniori a celor de la Universitatea Craiova. De asemenea, Atanas Trică a subliniat faptul că, atunci când a fost trimis la echipa a doua a oltenilor, acesta a dat satisfacție și a reușit să înscrie foarte multe goluri.
”La club, nu prea știu ce să spun, nu prea mai am cuvinte. Sunt dezamăgit că nu primesc șanse. Am tot fost trimis la echipa a doua, mi-am făcut șansa acolo, am dat gol meci de meci. Consider că merit și eu mai multe șanse.
Îi las pe antrenori să decidă. Sunt atacanți mult mai buni decât mine, mai experimentați. Eu îmi fac treaba unde sunt trimis. V-am spus ce simt eu, să nu fiu luat că cerșesc minute. Îmi aștept momentul, ca orice alt jucător”, a spus nepotul lui Ilie Balaci, la Fanatik.
Atanas Trică: ”Rămâne de văzut dacă voi pleca”
De asemenea, Atanas Trică a lăsat de înțeles că, dacă această situație va continua și în viitor, atacantul va lua în considerare să o părăsească pe Universitatea Craiova. Însă, nepotul lui Ilie Balaci a subliniat că, atât timp cât s-a aflat la echipa secundă a oltenilor, a avut o relație bună cu Corneliu Papură, actualul tehnician al formației de seniori a clubului din Bănie.
”(n.r. Te gândești să pleci?) Rămâne de văzut. Sunt puțin supărat, nici nu aveam drept de joc în Youth League. Vom vedea din iarnă ce se va întâmpla. Cu domnul Papură am o relație foarte bună pentru că el, până să plece Reghecampf, a fost la echipa a doua antrenor. Am avut meciuri foarte bune alături de el. Vom avea o discuție.
Nu știu ce să zic, e normal, orice jucător e dezamăgit când nu prinde minute. Sunt dezamăgit, orice jucător vrea să joace. E mult mai grav dacă nu dorești să joci.
Nu pot să spun că puteam să fac în anumite meciuri diferența, dar cred că puteam să joc. Îmi doresc să joc la un nivel cât mai bun. Am avut discuții, rămâne de văzut dacă va fi o ofertă, inclusiv din liga a doua, nu aș refuza un împrumut pe șase luni”, a mai spus atacantul celor de la Universitatea Craiova.
Pentru a prinde minute, în sezonul trecut, atacantul de 19 ani a fost cedat de gruparea din Bănie, sub formă de împrumut, la CSA Steaua, în liga secundă, unde a reușit să joace 19 meciuri și să marcheze 3 goluri.
Revenit din împrumut, în acest sezon, Atanas Trică a jucat 3 meciuri pentru Universitatea Craiova (două în SuperLigă și unul în Cupa României), fără să contribuie la marcarea vreunui gol.
- 100.000 de euro este cota de piață a lui Atanas Trică, potrivit Transfermarkt
Nepotul lui Ilie Balaci a mai jucat 4 partide pentru Universitatea Craiova (una în sezonul 2020 / 2021 și 3 în stagiunea 2021 / 2022) și a reușit să marcheze și un gol (în partida pe care oltenii au câștigat-o, în deplasare, cu Dinamo, scor 6-1).
Etichete: universitatea craiova , atanas trică
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...