Nemulțumirile lui Ivaylo Petev după debutul cu victorie la Universitatea Craiova: ”O chestie care nu mi-a plăcut”
articol scris de Digi Sport12.11.2023, 18:36
Universitatea Craiova s-a impus la limită în fața celor de la Dinamo, scor 1-0, în runda cu numărul 16 din SuperLigă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 5 și i-a purtat semnătura lui Danciu. În urma acestui rezultat, oltenii au urcat pe locul 4, cu 26 de puncte. De partea cealaltă, criza de la Dinamo se adâncește. ”Câinii” au rămas penultimii, cu doar 10 puncte.
Ivaylo Petev, după Universitatea Craiova - Dinamo 1-0: ”Am făcut 7-8 greșeli în 5 minute”
Ivaylo Petev a debutat cu dreptul la Universitatea Craiova. Instalat pe banca tehnică în urmă cu 5 zile, antrenorul grupării din Bănie s-a arătat nemulțumit de unele erori ale elevilor săi, însă, per total, a fost satisfăcut de rezultat.
”În prima repriză am jucat mai bine, am avut controlul meciului, am înscris și am mai avut două ocazii mari, dar nu am mai reușit să marcăm. O chestie care nu mi-a plăcut, în ultimele 10 minute din prima repriză nu am avut mingea. Foarte ușor am dat mingea adversarului și am făcut 7-8 greșeli în 5 minute.
În partea a doua, ne-am gândit doar la cele 3 puncte. Ne-am apărat mai mult și nu am dat posibilitatea adversarului să înscrie. Am avut câteva contraatacuri, dar nu am mai punctat. Sunt 3 puncte importante, acesta a fost obiectivul principal. Știm că avem mult de lucru. În fotbal se așteaptă greșeala adversarului. Astăzi am greșit în câteva situații ușoare”, a spus Petev.
VIDEO Declarațiile lui Ivaylo Petev
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova - Dinamo 1-0
Etichete: ivaylo petev , antrenor universitatea craiova , universitatea craiova-dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...