Video Nemec nu va rata doar meciul decisiv cu Astra. Miriuţă a anunţat cât va lipsi slovacul
23.02.2018, 17:33Dinamo nu se poate baza pe golgheterul Adam Nemec la meciul decisiv cu Astra, din ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1, şi nici în debutul play-off-ului sau play-out-ului, a anunţat Vasile Miriuţă. Antrenorul "câinilor nu crede însă că absenţa slovacului se va simţi la Giurgiu.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
"Nemec a acuzat niște dureri la femur, are ruptură, lipsește cel puțin două-trei săptămâni, dar îl avem pe Daniel Popa, care va face diferența, așa cum a făcut-o cu Craiova și Chiajna. Am mare încredere în el", a declarat Miriuţă, în cadrul unei conferinţe de presă.
Antrenorul lui Dinamo e convins că Astra nu se va relaxa sâmbătă, deşi este deja calificată în play-off, însă are încredere în jucătorii săi.
"Noi suntem pregătiți din toate punctele de vedere și vrem să facem un meci mare. Le-am spus băieților că nu trebuie să ne adoarmă declarațiile celor de la Astra. O să bage cea mai bună echipă, sunt sigur de asta. Dinamo trebuie să fie în play-off, am spus-o de când am venit aici! Acesta este primul obiectiv. Jucătorii și-au revenit, oricum nu puteam juca la egal cu Astra. Suntem la mâna noastră, după aceste jocuri foarte grele. E un meci foarte greu, întâlnim o echipă foarte bună, Edi Iordănescu este un antrenor foarte bun, din noul val. Trebuie să câștigăm și să intrăm în play-off, deși ne va fi foarte greu. Chiar dacă Astra este deja în play-off, jucătorii de acolo sunt profesioniști. Suporterii noștri vor veni iar în număr mare și ne vor împinge de la spate", a mai spus Miriuţă.
Astra Giurgiu - Dinamo se joacă sâmbătă, de la ora 19.45, în direct la Digi Sport 1. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Etichete: dinamo , astra dinamo , miriuta , nemec , dinamo play-off , accidentare nemec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de...