Exclusiv Negocierile sunt în toi la Dinamo! "Am trimis anumite oferte, așteptăm răspunsurile"
24.05.2017, 16:01Dinamo revine în cupele europene după 5 ani și strategia întăririlor începe din propria curte. Odată cu finalul campionatului, expiră contractele a 5 jucători - portarii Penedo și Cerniauskas, fundașii Dielna și Romera și mijlocașul Palic - iar conducerea a pornit primele tratative.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Penedo (35 de ani) și Palic (28 de ani) sunt primii care au primit ofertele de prelungire din partea conduceri, după cum a anunțat directorul sportiv Ionel Dănciulescu, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1. Întâlnirile au avut loc marți, iar jucătorii au la dispoziție câteva zile pentru a analiza propunerile clubului și a oferi un răspuns final.
Dacă în cazul lui Palic lucrurile sunt simple și se așteaptă doar răspunsul jucătorului, la Penedo lucrurile sunt puțin mai problematice. Portarul panamez are o situație destul de complicată, pentru că Dinamo îi condiționează șederea de participarea la meciurile din preliminariile Europa League. "Câinii" îi vor cere să refuze o eventuală convocare la națională, dacă o va primi în vară, când clubul va juca în calificările pentru grupele UEL, pentru că Brănescu nu e refăcut 100% și sunt slabe șanse să poată juca până în toamnă. În plus, îi expiră contractul și lui Cerniauskas.
Rămâne de văzut ce va răspunde agentul lui Penedo la discuția decisivă pe care o va purta cu Mutu. Cu 123 de meciuri în națională din 2003 până acum, portarul în vârstă de 35 de ani e pe locul al doilea în topul celor mai selecționați panamezi. Primul e mijlocașul Gabriel Gomez, cu 130 de apariții.
"Am încercat să vorbim cu anumiți jucători care au terminat contractele. Le-am trimis anumite oferte, propuneri pentru un nou contract, lui Penedo și lui Palic. Am încercat și așteptăm, deocamdată le-am trimis doar lor. Vom vedea în zilele următoare cine urmează. Așteptăm răspunsul din partea lor și în câteva zile sper să îl avem. Sunt șanse destul de mari să se concretizeze.
La Penedo, singura problemă e că, dacă vom juca în preliminariile de Europa League, avem nevoie de un portar, pentru că Laurențiu Brănescu încă nu e 100% apt din punct de vedere fizic în acest moment. Dacă la Penedo intervine o convocare la echipa națională în momentul respectiv, noi am vrea să îl ținem pentru perioada respectivă, dar nu îi interzice nimeni să plece la echipa națională, dacă va avea convocări după această dată. Sper să ajungem la un numitor comun, Adi va discuta cu agentul lui și sperăm să ajungem la o înțelegere, sunt șanse destul de mari", a declarat Ionel Dănciulescu, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.
Etichete: contract palic , dinamo penedo , contracte dinamo , penedo prelungire , prelungire dinamo , palic penedo contracte , palic contract dinamo , penecdo contract dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...