Exclusiv Nedelcu nu pleacă în Italia: ”Cei de acolo nici nu au auzit de el”. Care e situaţia lui Ganea
29.07.2017, 11:10Cei de la Viitorul au lămurit situația lui Dragoș Nedelcu și Cristi Ganea, jucători despre care s-a vorbit în ultima perioadă că ar fi doriți de Sampdoria, respectiv Anderlecht. Prezent în platoul emisiunii Digi Sport Matinal, directorul general al campioanei, Cristian Bivolaru, a negat existența vreunei oferte concrete pentru cei doi.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Bivolaru susține că a purtat o discuție cu un conducător de la Sampdoria, iar aceștia nici nu au auzit de numele lui Nedelcu.
”Aseară, citeam presa și am văzut că avem o ofertă pentru Nedelcu de la Sampdoria, cluburile au negociat și el va pleca, și i-am dat un mesaj secretarului general de acolo, care este prietenul meu, și mi-a răspuns în această dimineață că habar nu are, nici nu a auzit de numele jucătorului”, a declarat Cristi Bivolaru, la Digi Sport Matinal.
Totuşi, Bivolaru a recunoscut că au fost echipe care s-au interesat de jucătorii de la Viitorul, dar clubul nu a primit nicio ofertă concretă.
”În vara asta nu a fost nicio ofertă scrisă pentru niciun jucător. Au fost tatonări, discuții telefonice, dar nicio ofertă concretă.
Încă mai avem discuții cu anumite echipe, dar nimic concret. Noi suntem dispuși să vindem, dar mă bucur că nu am făcut-o până acum, pentru că doar așa avem șanse la calificare”, consideră Bivolaru.
Jucătorii echipei lui Gică Hagi au fost urmăriți la meciul cu APOEL de către scouteri de la Anderlecht și PAOK. Grecii nu sunt la primul meci în care urmăresc fotbaliști de la Viitorul. În trecut, aceștia și-au manifestat interesul pentru Kevin Boli.
”Posibil să fi fost vreun scouter de la Anderlecht, erau câțiva acolo, dar nu avem nicio ofertă. Eu m-am întâlnit după meci cu un scouter al celor de la PAOK”, a mai spus Bivolaru.
Bivolaru a dezvăluit că ”Roberto Carlos” de România, Cristi Ganea, a fost foarte aproape să plece de la Viitorul, în urmă cu un an, fiind dorit de Lech Poznan, dar nu a ajuns la un acord cu aceștia privind salariul.
”Singura ofertă concretă pentru Ganea, pe care am văzut-o eu, a fost de la Lech Poznan, anul trecut. Pentru noi era bună acea ofertă, dar jucătorul nu s-a înțeles la salariu cu cei de acolo și totul a căzut. La vremea aia, salariu oferit de ei era de două sau trei ori mai mare decât ce îi dăm noi”, susține Bivolaru.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: viitorul , cristi ganea , dragos nedelcu , transfer ganea , cristi bivolaru , transfer nedelcu , oferta ganea , oferta nedelcu , oferte jucatori viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...