Exclusiv Neagoe a bătut palma cu Petrolul, dar sunt probleme financiare enorme, iar despărțirea de FC Argeș e complicată
13.03.2024, 10:45Despărțirea dintre Eugen Neagoe (56 de ani) și FC Argeș este dată ca iminentă, combinată cu trecerea antrenorului la Petrolul, în SuperLigă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Numai că mutarea se anunță una complicată pentru că atunci când FC Argeș ar fi vrut să se despartă de Neagoe, în speranța că echipa va fi preluată de cuplul Dani Coman - președinte și Nicolae Dică - antrenor, antrenorul oltean a dat de înțeles că despărțirea s-ar putea produce doar conform contractului.
Eugen Neagoe vrea să plece de la FC Argeș și cere plata celor două restanțe salariale, 24.000 de euro
Iar în documentele semnate între club și antrenor, girate de sponsorul Viorel Tudose, o despărțire petrecută înaintea finalului sezonului 2024-2025,care să nu fie agreată de ambele părți, costă 200.000 de euro. Așa că în ciuda rezultatelor slabe ale piteștenilor, Neagoe a rămas în funcție.
Acum, cel poreclit ”Geană” ar vrea să plece pentru a prelua Petrolul. Salariul de la Pitești este unul extraordinar pentru Liga 2, 12.000 de euro pe lună, dar una este SuperLiga și alta e divizia a doua.
Iar lucrurile se complică și mai mult pentru că Neagoe ar dori să primească la plecare și cele două luni de restanțe, adică 24.000 de euro, ceea ce e putin probabil că se va întâmpla acum, când el insistă pentru o despărțire.
De altfel, Neagoe a mai fost în negocieri în ultimele luni și cu Voluntari, care îl dorea în locul lui Ilie Poenaru, dar planul nu a fost dus la capăt din aceleași considerente financiare expuse mai sus.
Pe cine a antrenat Eugen Neagoe ca antrenor principal în carieră
- Universitatea Craiova,
- Pandurii Târgu Jiu,
- FC Drobeta,
- ASIL Lysi (Cipru),
- Aris Limassol,
- Nea Salamis (Cipru),
- Poli Iași,
- Sepsi,
- Dinamo,
- Hermannstadt,
- Astra,
- U Cluj
- FC Argeș.
Etichete: eugen neagoe , clauza neagoe , neagoe petrolul , neagoe fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...