Video Exclusiv ”Ne-a certat!” Marius Șumudică, savuros, după declarațiile făcute de Tavi Popescu! Ce a spus despre jucătorul de la FCSB
articol scris de Digi Sport02.08.2023, 16:49
Octavian Popescu (20 de ani) a avut un discurs dur la adresa criticilor, după victoria obținută de FCSB în fața Oțelului Galați, scor 2-0, partidă în care a marcat și un gol spectaculos.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Marius Șumudică: ”Nu mai comentez de Octavian Popescu, pentru că ne-a certat!”
Marius Șumudică s-a amuzat de discursul lui Octavian Popescu de la finalul partidei cu Oțelul Galați, când fotbalistul s-a arătat deranjat de discuțiile specialiștilor pe seama lui.
Totuși, Marius Șumudică a transmis încă o dată că, în opinia sa, Octavian Popescu nu va avea niciodată în partea dreaptă randamentul pe care îl poate avea în partea stângă, acolo unde postul este ocupat de Florinel Coman, unul dintre cei mai în formă jucători din SuperLigă.
”Nu mai comentez, pentru că ne-a certat și Octavian Popescu la conferință. Nu mai pot să zic nimic, nu, ne-a certat, a zis că unii de prin studio, nu știu la cine se referea.
Eu am zis că Octavian Popescu, e clar, singura șansă a lui și singurul post unde dă randament maxim sută la sută e în partea stângă, unde joacă Florinel Coman.
În altă parte e greu pentru el. Este un jucător foarte bun, dar utilitatea și maximum de randament pe care îl poate da e în banda stângă, același lucru despre care vorbeam și de Krasniqi, să intre pe piciorul drept”, a declarat Marius Șumudică la emisiunea Fotbal Club.
Octavian Popescu, deranjat de critici: ”Niște aiureli!”
”Aveam nevoie foarte mare de acest gol, pentru că începuseră să apară niște critici. Sunt bucuros că am marcat și am ajutat echipa să obțină trei puncte.
M-am descurcat bine și în a doua repriză. Am lipsit în primele etape din cauza cartonașului roșu, am avut și o accidentare la gleznă de la echipa națională, de acum trei luni, și nici acum nu sunt 100%, dar mă antrenez 100%, dau tot ce am mai bun și sper să revin la forma în care am fost.
Suntem pe drumul cel bun, suntem fericiți, avem moralul ridicat. Așteptăm meciul cu bulgarii și sper să mergem mai departe. Trebuie să mergem mai departe.
Eu din critici încerc să iau ce mă ajută. Nu când se vorbește despre nu știu ce... Că am văzut niște aiureli. Se știe ce se vorbește, nu mai are rost. Eu încerc să iau ce e mai bun din critici. Dacă mă ajută, dacă nu mă ajută, le pun la o parte.
Este presiune, la Steaua (n.r. FCSB) mereu este presiune”, a declarat Octavian Popescu după meci.
Etichete: otelul , marius sumudica , octavian popescu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...