Video Napoli nu vrea să plece de la Iaşi: "Merg la FIFA!". Prunea: "Am respectat legea"
07.10.2016, 21:02CSM Poli Iaşi l-a anunţat pe Nicolo Napoli că renunţă la serviciile sale, dar italianul nu vrea să plece din Copou şi a notificat clubul că nu este de acord cu rezilierea unilaterală a contractului. Cu toate acestea, tehnicianul nu a fost lăsat să conducă antrenamentul echipei.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Deşi a fost anunţat de aproape o săptămână că nu mai este dorit la echipă, antrenorul Nicolo Napoli nu vrea să plece de la Iaşi. Astăzi, antrenorul de 54 de ani s-a prezentat la stadion, pentru a conduce antrenamentul, însă nu a fost lăsat de poliţişti să intre la vestiare.
"Nu am discutat nimic, nu am voie în vestiar şi gata. Eu nu am primit nimic, nicio foaie şi nu plec de la Iaşi. Eu stau aici, cred că ei nu pot pune alt antrenor, pentru că eu nu am încheiat contractul. Am băgat o notificare astăzi la club cu părerea mea, vedem ce se întâmplă.
Eu sunt antrenor la Iaşi. Pentru că nu mi se respectă contractul, eu nu plec de la Iaşi. Nu mă lasă să intru în vestiar. Afară e locul meu? Stau aici 2, 3, 4, 5 zile, aştept un meci de campionat. Cine se bagă pe bancă în locul meu?
La Craiova nu am păţit aşa. Am mers în liga a doua, ştiam că e clubul în insolvenţă, am lucrat acolo 7 luni, apoi am plecat eu de la Craiova, fără să primesc vreun leu.
Cred că am lucrat foarte bine. Am ajuns aici după 10 etape, aveau 4 puncte. Niciunul din lume nu credea că va salva echipa de la retrogradare", a declarat Napoli.
La rândul lor, conducătorii lui CSM Poli Iaşi susţin că şi-au achitat datoria de 18.000 de euro faţă de italian şi, astfel, îl pot demite. Napoli cere încă 20.000 de euro, echivalentul a jumătate din prima de instalare, şi îi ameninţă că va face plângere la FIFA.
"I-am propus preşedintelui să-mi dea salariile normal, iar eu plec acasă, respectăm contractul. Clauzele nu sunt valabile, eu merg la FIFA", a mai spus Napoli.
"Suntem un club serios, am respectat antrenorul şi i-am oferit condiţii dintre cele mai bune pentru a-şi desfăşura meseria. Nu aşa te desparţi de un club unde ai stat doi ani de zile şi, sincer, şi mie îmi pare rău, pentru că e o persoană cu care am stat poate mai mult decât cu familia.
Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt clare. Am procedat conform legilor în vigoare. Ieri s-a făcut plata şi am activat clauza, astăzi a fost momentul în care executorul judecătoresc a dus documentele la dânsul. Dacă sunt nemulţumiri, e dreptul dânsului să se adreseze instanţei.
Dacă spune că nu pleacă de la Iaşi înseamnă că îi place la Iaşi. Într-adevăr, e unul dintre cele mai frumoase oraşe din ţară. Dar cred că o să plece", a spus preşedintele moldovenilor, Florin Prunea.
Etichete: liga 1 , video , florin prunea , nicolo napoli , csm poli iasi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...