Mutu sare în apărarea lui Contra: "E penibil din partea lui Hagi să spună aşa ceva. Câteodată vorbeşte cam mult"
12.05.2018, 16:31Gică Hagi a lansat un atac dur la adresa lui Cosmin Contra, după ce a aflat convocările pentru meciurile cu Chile şi Finlanda. Nervos pentru faptul că Cicâldău este singurul fotbalsit de la Viitorul chemat la lot, "Regele" a răbufnit într-o conferinţă de presă şi l-a făcut cu "ou şi cu oţet" pe selecţioner.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Adrian Mutu a sărit în apărarea lui Cosmin Contra azi, la finalul partidei pe care echipa pe care o antrenează, FC Voluntari, a pierdut-o pe teren propriu cu Sepsi (1-2)."Briliantul" i-a transmis un mesaj tranşant lui Gică Hagi, cel care i-a fost naş de cununie în 2001, când s-a căsătorit cu Alexandra Dinu.
"Mi se pare un lucru penibil din partea lui Hagi să spună un asemenea lucru. Cosmin e un super profesionist, acum că el alege anumiţi jucători pentru meciurile astea, e treaba lui Normal să nu fii de acord, poţi să spui, credeai că e x, că e y, dar să îl acuzi pe un antrenor, pe un băiat care a fost exemplar în viaţa lui până acum, să îl acuzi de anumite lucruri mi se pare lipsă de profesionalism din partea lui Hagi. Câteodata vorbeşte cam mult", a declarat Adrian Mutu.
De unde a plecat totul?
Extrem de supărat și dezlănțuit, Hagi nu s-a sfiit ieri să atace întreaga conducere a celor de la FRF. "Cosmine, bagă un semn de întrebare mare. Mare! Nu se poate aşa ceva. Cine comandă lucrurile? Toate indiciile mele duc spre acest lucru, că se fac convocările prin spate. Sunt prea mulţi de la Viitorul? Poate se supăra cineva, Cosmine, care ţi-e drag ţie. Şi poate face convocările. Este 100% cineva în spate care-ţi spune ce să faci.
Credeam că în România este totul sportiv, dar probabil sunt prin spatele birourilor sau în spatele uşilor închise. Eu m-am mutat la Constanţa şi ora exactă se dă la Bucureşti. Eu sunt în provincie. Şi o echipă din provincie a avut tupeul să iasă campioană. A supărat mult. E o seară grea pentru Cosmin. Aştept mâine, poimâine, să vedem ce zice. Dar să vorbească despre jucători. Trebuie să-i iei pe cei mai buni. Chiar dacă sunt de la Hagi, din provincie, chiar dacă nu vor alţii”, a spus Hagi, aseară.
Pe 31 mai, de la ora 17:00, pe stadionul din Hartberg (Austria), tricolorii vor întâlni reprezentativa Chile, urmând ca pe 5 iunie, de la ora 20:30, să joace împotriva Finlandei, pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti.
Reunirea echipei naţionale va avea loc pe 27 mai, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.
Lotul preliminar al României pentru meciurile cu Chile și Finlanda
Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes), Florin Niţă (Sparta Praga), Silviu Lung jr (Kayserispor), Bogdan Lobonţ (AS Roma);
Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Romario Benzar (FCSB), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Vlad Chiricheş (Napoli), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Mihai Bălaşa (FCSB), Alin Toşca (Benevento), Nicuşor Bancu (CS U Craiova);
Mijlocaşi: Mihai Pintilii (FCSB), Alexandru Cicâldău (FC Viitorul), Paul Anton (Anji Mahacikala), Dragoş Nedelcu (FCSB), Constantin Budescu (FCSB), Nicolae Stanciu (Sparta Praga), Dorin Rotariu (Royal Mouscron), Dennis Man (FCSB), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Alexandru Mitriţă (CS U Craiova), Ciprian Deac (CFR Cluj), Adrian Stoian (Crotone), Gheorghe Grozav (Bursaspor);
Atacanţi: George Ţucudean (CFR Cluj), George Puşcaş (Novara), Alexandru Băluţă (CS U Craiova).
Etichete: gica hagi , adrian mutu , sepsi , mutu hagi , voluntari , atac mutu hagi , adrian mutu gica hagi , mutu despre hagi , mutu contra hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...