Mutu nu se consideră vinovat pentru dezastrul lui Dinamo: "E un sezon ratat"
25.02.2018, 09:52VIDEO Astra - Dinamo 2-0. Fost director general al lui Dinamo, Adrian Mutu, nu se simte vinovat pentru dezastrul "câinilor", care au ratat în acest sezon calificarea în play-off-ul Ligii 1 după eşecul din ultima etapă a sezonului regulat de la Giurgiu, 0-2 cu Astra.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"E un sezon ratat pentru Dinamo. Starea terenului a fost foarte grea. Dacă s-a întâmplat aşa ceva (n.r. că nu a fost pornită instalaţia de încălzire a terenului), nu este ok. Nu mă simt responsabil pentru acest eşec. Noi am lăsat Dinamo în etapa a şaptea, au mai jucat 19 meciuri de atunci. Noi am mizat atunci pe o calificare în Europa League, dar nu ne-a ieşit pentru că am întâlnit o echipă foarte puternică, Bilbao, şi de atunci s-a schimbat totul. Cine spune că sunt vinovat eu sau Cosmin Contra (n.r. fostul antrenor al lui Dinamo) caută doar scuze. În meciurile următoare se puteau corecta greşelile făcute", a declarat Mutu, la Pro X.
VEZI AICI PROGRAMUL PLAY-OFF-ULUI LIGII 1
Actualul manager sportiv al FRF a analizat şi evoluţia lui Dinamo din meciul cu Astra.
"Dinamo a jucat foarte slab în seara asta, mi s-a părut că e o echipă apatică, fără atitudine. Echipa nu a fost conectată aşa cum trebuia la un asemenea meci, în care îi trebuiau două rezultate din trei", a mai spus Adrian Mutu.
Dinamo va juca în play-out-ul Ligii 1, alături de FC Botoşani, FC Voluntari, ACS Poli Timişoara, Concordia Chiajna, Sepsi Sfântu Gheorghe, Gaz Metan Mediaş şi Juventus Bucureşti.
Unica şansă a dinamoviştilor de a mai prinde un loc în cupele europene este de a câştiga Cupa României. "Câinii" joacă în sferturi pe terenul lui CS U Craiova joi, de la ora 20.30, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: adrian mutu , astra dinamo , mutu dinamo , dinamo ratare play-off , dinamo a ratat play-off-ul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...