Exclusiv Mutările anunțate de ”antrenorul” Becali! Doi jucători nu vor lipsi din primul 11 + Îi schimbă postul lui Coman
articol scris de Digi Sport27.06.2023, 23:19
Gigi Becali (65 de ani) a încercat să facă ”o revoluție” în Liga 1 și să oblige FRF să renunțe la regula U21, însă inițiativa sa nu a fost votată decât de 6 cluburi.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Astfel, FCSB, la fel ca celelalte 15 echipe din SuperLigă, va trebui în continuare să aibă cel puțin un jucător sub 21 de ani în echipă, pe toată durata meciurilor din campionat. Pus în fața acestui fapt, patronul FCSB-ului și-a făcut planul pentru sezonul 2023/2024.
Gigi Becali: ”Pantea și Tavi Popescu, titulari! Coman o să joace în dreapta”
Cu trei fotbaliști eligibili pentru regula U21 care pot evolua fără probleme în Liga 1 în lot, Eduard Radaslavescu, Alexandru Pantea și Octavian Popescu, finanțatorul roș-albaștrilor a anunțat că doi dintre ei vor fi titulari de drept.
În plus, Gigi Becali a declarat că-i va schimba poziția în teren lui Florinel Coman, cel mai bun jucător al FCSB-ului în play-off-ul stagiunii 2022/2023, pentru a-i face loc lui Octavian Popescu în primul 11.
"Îi am pe Radaslavescu, Tavi Popescu, Pantea. Am 3 jucători U21. Oricum, Pantea va juca, e timpul să joace titular, are 20 de ani (n.r.- împlinește 20 de ani pe 11 septembrie), am încredere mare în el.
Și Tavi sigur, deci vor fi mereu doi U21 la mine în primul 11. O să fie, o să joace el (n.r.- Octavian Popescu), își ia locul, joacă Florinel Coman în dreapta, că poate și acolo, și la revedere!", a spus Becali, la Fotbal Club.
Inițiativa legată de regula U21 a picat. Discursul dur al lui Gigi Becali
Pactul anunțat luni de Gigi Becali în direct la Digi Sport nu s-a materializat. FCSB a avut doar 6 aliați, 7 echipe au votat împotrivă, iar alte două s-au abținut.
"Am vrut să văd eu cu cine suntem în asociația asta, că suntem 16. Am vrut să văd sclavii dacă există și cine sunt. Și cine sunt trădătorii.
Eu, ce am vrut, nu am putut să realizez. Burleanu l-a învins pe Becali. Am supus la vot. Noi nu cerem de la Burleanu, îi dăm ordin lui Burleanu. Am văzut sclavii.", a afirmat Becali.
"Nenea Șucu, sclav. Care se dă patron de mobilă și se dă deștept pe la televizor, că el vorbește în funcție de nu știu ce regulamente. El se dă deștept, dar vrea să fie sclav. El, Șucu, care el e patron, vrea să fie sclav. Băi, sclavule, atunci, de Șucule!", a mai spus patronul roș-albaștrilor.
Au votat pentru inițiativa lui Gigi Becali:
- FCSB
- U Craiova 1948
- CFR Cluj
- FC Botoșani
- Universitatea Craiova
- FC Hermannstadt
- Poli Iași (clubul din Copou a transmis că, de fapt, voia să se abțină)
Au votat împotriva inițiativei lui Gigi Becali:
- FC Voluntari
- Oțelul Galați
- Dinamo
- Petrolul Ploiești
- UTA Arad
- "U" Cluj
- Rapid
Farul Constanța și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe s-au abținut.
Răzvan Burleanu: ”Nu-i convine domnului Becali? Are 3 variante”
După tragerea la sorți a țintarului SuperLigii 2023/2024, Răzvan Burleanu, președintele FRF, i-a dat o replică aspră lui Gigi Becali.
”Poziția noastră este foarte clară și ea vine ca o continuare a viziunii modului în care ne dorim să dezvoltăm fotbalul în România, adică într-un mod sustenabil inclusiv pentru generațiile următoare, o viziune pe care o regăsim transpusă și în strategia Federației adoptată în Adunarea Generală.
Când ne referim la regula U21, aș vrea să clarific că acesta e doar un instrument de intervenție specifică, care se alătură altora, precum cotele de jucători tineri din eșaloanele inferioare, Liga 2 și Liga 3, unde vom întâlni inclusiv jucători U19. Plus clasificarea academiilor și condiționarea îndeplinirii unui barem minim pentru obținerea licenței de Liga 1, competițiile de elită U19, U18, U17, plafoanele financiare minime în ceea ce privește investițiile minime pe care trebuie să le facă fiecare club.
Avem parte de niște regulamente care reglementează activitatea tuturor cluburilor. Iar de cele mai multe ori, trebuie să propunem obiective superioare comportamentului egoist al fiecăruia participant. Nu-i convine domnului Becali? Probabil că asta vreți să mă întrebați! Ei bine, domnul Becali are trei variante pe care le poate accesa în orice moment.
În primul rând: acceptă că face parte dintr-un sistem pe care nu-l poate corupe și-l respectă. Doi: poate apela la justiția sportivă, pentru că nu trăim într-un sistem dictatorial. Orice decizie care nu are la bază un temei legitim oricând poate fi răsturnat. Trei: își ia jucăriile și pleacă!”, a transmis Răzvan Burleanu.
65 de fotografii de colecție cu Gigi Becali, de când a preluat-o pe FCSB și până în prezent
Galerie Foto
Gigi Becali a împlinit duminică, pe 25 iunie, vârsta de 65 de ani.
Cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani, digisport.ro ți-a prezentat 65 de fotografii memorabile cu cel supranumit "Latifundiarul din Pipera" în prim-plan, din 2003 și până astăzi.
Momente precum cel în care s-a afișat cu fularul lui Dinamo, sau cel în care a dat cu apă sfințită pe străzile Bucureștiului, dar și cele în care a făcut show la conferințele de presă, pot fi văzute în galeria FOTO de mai jos.
Etichete: gigi becali , octavian popescu , primul 11 fcsb , alexandru pantea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...