Exclusiv Mureșan nu-și face griji cu Nistor: ”E într-o eroare, a mai făcut declaraţii de umor involuntar, e simpatic”
08.01.2018, 20:26Iuliu Mureșan este la curent cu declarațiile făcute de Dan Nistor în presa locală și a dezvăluit în direct la Fotbal Club că va purta o discuție în acest sens cu fotbalistul de 29 de ani în cursul zilei de marți. Președintele celor de la CFR Cluj dă de înâeles că nu este deranjat de declarațiile făcute de fotbalist, care nu este la prima abatere de genul.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dan Nistor nu mai suportă să fie rezervă și vrea urgent o discuţie cu antrenorul Dan Petrescu. Pe această cale, fotbalistul a dat mai multe declarații surprinzătoare în presa locală. În ultimele 4 meciuri nu a jucat niciun minut la CFR, iar în ultimele 3 partide nu a fost nici măcar în lot. "Da, am văzut declaraţiile lui Nistor şi m-am mirat. Mai ales că el a fost adus la dorinţa noastră. El are 1000 de minute jucate, ce să îi spunem? E un jucător bun, pe care ne bazăm şi care o să mai joace. E într-o eroare, marți mă întâlnesc cu el şi ne vom lămuri. El a mai făcut declaraţii de umor involuntar, are declaraţii simpatice. Trebuie să le luăm ca atare", a spus Iuliu Mureşan, la Fotbal Club.
"Cum să reacţioneze Dan Petrescu? El se poartă egal cu toţi jucătorii, dacă Nistor se pregăteşte bine va juca titular. Totul depinde de el, el trebuie să înţeleagă că joacă doar 11 fotbalişti din 25, câţi avem în lot. E o concurenţă mare la noi în lot, el trebuie să se pregătească pentru că o să îi vină rândul", a mai spus preşedintele din Gruia.
"Noi nu l-am propus la nicio echipă, se află într-o eroare. Orice jucător poate fi subiectul unui transfer, dacă ne convine nouă. Dar noi nu vrem să scăpăm de el, nu e un fotbalist care deranjează. El rămâne în lot, e un fotbalist pe care ne bazăm", a concluzionat Iuliu Mureşan la emisiunea Fotbal Club de pe Digi Sport 1.
"N-a vorbit cu mine, dar o să discut eu cu el. «Spune, nene, ai ceva cu mine? Spune-mi, nene, de ce nu joc?» Tăcerea asta… Ce-i asta? N-am 20 de ani. Și vreau să joc, iar dacă nu se poate aici, voi pleca undeva unde voi avea șansa să joc", a spus Dan Nistor, într-un interviu acordat în ziarul Actual de Cluj. Dan Nistor are 29 de ani şi a semnat cu CFR Cluj în vară. Contractul este pe un an, clubul având drept de prelungire pentru încă două sezoane.
Etichete: cfr cluj , muresan , nistor , declaratii , petrescu , ba nene
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...