Munteanu: "La Ploiești jucăm cu o selecționată făcută din două echipe"
03.08.2012, 20:44Oțelul abordează deplasarea de la Ploiești din postura echipei care a debutat promițător (o victorie, un egal, iar în clasament "două puncte trecem , două ținem"), fără a se edifica asupra realului potențial.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Valoric, Petrolul e undeva între Iași, respectiv Rapid și tocmai de aici începe îngrijorarea antrenorului Dorinel Munteanu, nemulțumit de cadourile (golurile, punctele) făcute celor două formații întâlnite: "În fotbal, supărarea și bucuria durează foarte puțin, am tras concluziile după jocul cu Rapid și sper să nu mai facem asemenea greșeli în viitor. Așa cum am mai spus, facem prea multe cadouri."
Conștient de redutabilele schimbări produse la gruparea antrenată de Mircea Rednic, în fapt o simbioză a două loturi de prim eșalon, tehnicianul gălățenilor speră să-și poată motiva jucătorii, astfel încât să plece neînvins și de pe stadionul Ilie Oană:
"La Ploiești, avem un meci extrem de dificil, întâlnim practic o selecționată făcută din două echipe, o formație redutabilă. Chiar dacă Petrolul este favorită, mergem la Ploiești să ne jucăm șansa și să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv."
În determinarea pe care o cere, Munteanu realizează rolul, galeriei și apetența ofensivă a ploieștenilor:
"Petrolul nu e o echipă umflată, merită laudele pe deplin, a început bine, cu o victorie la scor, 5-0 cu Ceahlăul, și trebuie să fim atenți ca să ne atingem obiectivul. Mă bazez pe grupul pe care îl conduc și pe reacția sa după ultima partidă. Suporterii lor vor fi al 12-lea jucător, îi vor susține, dar echipa mea a mai evoluat în fața unui public ostil."
Narcis Răducan păstrează un optimism lucid, alimentat de faptul că omogenitatea necesită timp:
"Petrolul este o echipă bună, e vizibil faptul că și-a făcut o formație competitivă și că are o conducere puternică. Acest club are și un antrenor care a trecut prin marea performanță, dar și un public destul de aproape de echipă, deci cam toate condițiile. Petrolului îi lipsește doar ce avem noi, și anume omogenitatea și organizarea de la nivelul lotului, lucruri care nu se pot construi rapid. Sperăm să reușim un joc bun și să obținem un rezultat pe măsură."
Alejandro Viglianti vede în respectarea sarcinilor de joc o cheie a unui rezultat bun:
"Nu contează cine dă gol, contează să fie trei puncte în contul nostru. Pe terenul Petrolului va fi un meci dificil, cu o echipă formată în această vară care în prima etapă a făcut un meci foarte bun, dar noi știm că suntem o echipă greu de bătut. Dacă vom corecta greșelile noastre, putem fi noi protagoniști, cu mentalitatea asta mergem la Ploiești. Trebuie să avem grijă, să ne știm adversarii, dar mai important este să fim atenți la ce facem noi."
Petrolul - Oțelul va fi transmis în direct de Digi Sport 1, sâmbătă, de la ora 21:30.
Etichete: liga 1 , otelul , narcis raducan , dorinel munteanu , petrolul , alejandro viglianti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...