Video Exclusiv "Mulți suporteri vor renunța să mai susțină FCSB!". Cum a catalogat Duckadam deciziile lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport18.05.2021, 21:39
Helmut Duckadam, fostul președinte de imagine de la FCSB, a vorbit despre dezamăgirea produsă de Gigi Becali suporterilor formației bucureștene.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Helmut Duckadam: "Mulți suporteri vor renunța să mai susțină FCSB!"
Eroul de la Sevilla crede că deciziile luate de Gigi Becali în acest sezon, inclusiv aceea de a încerca să blocheze promovarea celor de la CSA Steaua și de a sacrifica prima echipă, îi vor îndepărta pe suporteri de club.
"Suporterii de la FCSB sunt foarte dezamăgiți deoarece au fost ignorați, mai ales la acel joc de Cupă cu Dinamo, când n-au fost băgați în seamă și ei își doreau foarte mult să fie o echipă care să lupte. Și ăla a fost un obiectiv (n.r - să blocheze CSA Steaua). Aiurea! Nici nu știu cum să-l denumesc.
Eu cred că CSA-ul va avea un joc destul de greu cu Afumați, deci nu sunt siguri că au promovat. Cu siguranță au un joc mai greu cu Afumați decât cu FCSB. Suporterii nu vor migra neapărat la Clubul Sportiv al Armatei, spre Steaua, dar mulți vor renunța să mai meargă să susțină FCSB", a spus Duckadam, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Narcis Răducan: "Suporterii care sunt între FCSB și Steaua vor alege Steaua"
Narcis Răducan, de asemenea, fost oficial la FCSB, se așteaptă ca mulți suporteri ai echipei să migreze către Steaua, dacă formația care luptă pentru promovarea în Liga 2 va avea un proiect serios și va obține performanțe importante.
"Eu constat că sunt trei categorii: cei care țin cu FCSB, cei care țin cu CSA Steaua și cei care sunt între. Unii dintre ei cred că țin cu amândouă. Discuția am avut-o chiar și cu patronul echipei.
Dacă Steaua va demonstra că proiectul lor este foarte serios și vor structura clubul în așa fel încât să nu mai aibă legătură cu Ministerul, pentru că în afară de infrastructură nu cred că e normal să aibă vreo implicare, atunci cei care sunt între, fără îndoială că vor veni acolo unde echipa are Cupa Campionilor, numele și stadionul, deci Steaua.
Dacă Steaua le are definitive, nu știu dacă palmaresul sunt hotărâri definitive. Trebuie să așteptăm să vedem asta. Dacă le are Steaua, oamenii așteaptă și performanțe. Ei vor să te ridici la același nivel de la înființare.
Indiferent de situație, FCSB va avea o anumită categorie de suporteri pentru că există o generație care efectiv a crescut cu patronul Gigi Becali și FCSB, iar asta e incontestabil. Cei mai mulți se vor duce la echipa care are notorietate și performanțe", a spus Răducan.
VIDEO Helmut Duckadam și Narcis Răducan, despre situația de la FCSB
Etichete: steaua , narcis raducan , gigi becali , helmut duckadam , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...