Exclusiv Motivul real pentru care Dan Petrescu este extrem de nervos la CFR Cluj. Restanțe financiare + viitor incert
articol scris de Digi Sport08.08.2022, 14:02
Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a fost extrem de nervos și la meciul cu Chindia Târgoviște, desfășurat duminică, în deplasare, la Ploiești, câștigat cu 2-0.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Motivul real pentru care Dan Petrescu este extrem de nervos la CFR Cluj
”Bursucul” a primit cartonașul roșu, după eliminarea lui Yeboah. Antrenorul și-a ieșit din minți și i-a adresat cuvinte dure oficialului. Petrescu s-a împăcat greu cu ideea și a plecat spre vestiare după câteva minute în care a mai stat pe teren.
- CFR Cluj - Șahtior Soligorsk, din turul 3 preliminar al Conference League, se va disputa joi în Gruia, de la ora 20:00 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro. În tur: 0-0,
Starea de nervozitate a lui Dan Petrescu este provocată și de alte probleme interne existente la CFR Cluj. Potrivit unor surse digisport.ro, la campioana României nu s-au mai plătit salariile de trei luni și jumătate, plus că nici viitorul lui Petrescu pe banca tehnică a ardelenilor nu mai este foarte sigur.
Totuși, Petrescu va fi greu de dat afară de la CFR Cluj din cauza clauzei uriașe pe care o deține în contract și care este în valoare de 600.000 de euro.
Startul ezitant de sezon al fotbaliștilor din Gruia l-a pus pe gânduri pe Ioan Varga. Practic, în acest moment cam fiecare meci pare a fi unul decisiv pentru soarta lui Petrescu.
Cel mai important pentru diriguitorii clubului este acum ca CFR să prindă grupele Conference League. Ar fi scenariul ideal care ar liniști total apele acolo. Pentru că așa clubul și-ar asigura bugetul pentru acest sezon. Altfel, în caz contrar, Petrescu va fi cel mai probabil schimbat înainte de termen.
Gabriel Debeljuh a ieșit la atac după Chindia - CFR: ”Dacă e roșu, mă las de fotbal. A fost penibil”
În afara lui Yeboah și a lui Dan Petrescu, de la CFR Cluj a mai fost eliminat și Debeljuh. Atacantul croat nu a fost, însă, de acord cu decizia lui Iulian Călin și a avut un discurs dur la finalul meciului.
”A fost mingea sus, am sărit cu fundașul, dar nu am avut intenția să-l lovesc. A dat fault la mine, apoi s-a dus la VAR. Nu e roșu, nu știu cum n-a văzut la VAR. Am văzut faza, nu știu ce să zic. Dacă ăsta e roșu, eu mă las de fotbal.
Nu știu ce a văzut arbitrul, a fost penibil, penibil, penibil a fost”, a declarat Gabriel Debeljuh.
Gabriel Debeljuh a fost eliminat în minutul 79 al meciului cu Chindia, din cauza unei lovituri de cot aplicate lui Daniel Celea. Iulian Călin a revăzut faza pe monitorul VAR, a păstrat decizia de acordarea a unei lovituri libere pentru CFR Cluj, dar l-a eliminat pe croat.
Datorită victoriei cu Chindia, CFR Cluj a ajuns la nouă puncte acumulate în patru etape și este pe primul loc în Liga 1.
Același punctaj îl are și Rapidul, formație care a pierdut cu CFR chiar în runda inaugurală.
La finalul rundei, lider poate fi Farul sau FC Botoșani, formații care au tot șapte puncte și se întâlnesc luni, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: dan petrescu , antrenor cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...