Motivul real pentru care ar fi fost îndepărtat Dorin Șerdean de la Dinamo. Ce plan avea cu banii din drepturile TV
articol scris de Digi Sport22.01.2021, 13:58
Situația de la Dinamo continuă să fie una foarte grea, deși roș-albii s-au pus și pe transferuri. Au achiziționat azi deja doi jucători.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dorin Șerdean a fost dat afară joi de la Dinamo, pe motiv că a lipsit nemotivat de la birou, dar se pare că alta a fost cauza pentru care a fost îndepărtat fostul președinte al roș-albilor.
Unde voia Dorin Șerdean să redirecționeze o parte din banii proveniți din drepturile TV
Fostul oficial al roș-albilor se pare că făcuse deja un plan, alături de Pablo Cortacero, de a cheltui în scop personal banii care urmează să intre zilele acestea în contul clubului, din drepturile TV.
Concret, aproximativ 400.000 de euro trebuie să intre azi sau la începutul săptămânii viitoare în vistieria lui Dinamo, rata din ianuarie din drepturile TV.
Ei bine, Șerdean și Cortacero doreau să redirecționeze o parte din acești bani spre conturile proprii.
”Aproximativ 400.000 de mii de euro trebuie să intre în conturile grupării din Ștefan cel Mare vineri sau cel târziu săptămâna viitoare.
Din acești bani Cortacero plănuia prin Dorin Șerdean, singurul din trupa lui care a rămas în România și care are încă drept de semnătură în relația cu banca, să-și plătească ei între ei salariile, cum a făcut-o și în luna octombrie”, susține doardinamo.ro.
Așa se face că prin mutarea de joi, Șerdean pare a fi fost împiedicat să-și mai ducă la bun sfârșit planul.
Etichete: bani dinamo , buget dinamo , pablo cortacero , dorin Șerdean , drepturi tv dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...