Motivul pentru care un jucător de la CFR "nu mai doarme bine noaptea": "Trebuie să-l înțelegeți"
articol scris de Digi Sport13.07.2022, 16:16
CFR Cluj l-a transferat în această vară pe danezul Vito Mistrati (30 de ani), care a evoluat ultima dată în Danemarca, la Randers.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Motivul pentru care un jucător de la CFR "nu mai doarme bine noaptea": "Trebuie să-l înțelegeți"
Presa nordică a vorbit despre conaționalul Mistrati, iar jurnaliștii cred că ordinul ministrului Eduard Novak îi provoacă insomnii fotbalistului. Danezii au spus că mijlocașul tocmai își îndeplinise visul de a juca în străinătate, însă acum și-ar putea pierde locul de titular din echipa CFR-ului, după ultimele măsuri din fotbalul românesc.
"O nouă regulă din fotbalul românesc ar putea avea consecințe fatale pentru Vito Mistrati. Dacă Vito Mistrati nu mai doarme bine noaptea, trebuie să-l înțelegeți. Cu câteva săptămâni în urmă, el își împlinise visul de a juca în străinătate, dar acum realitatea din fotbalul românesc s-a schimbat dramatic", a titrat publicația Tips Bladet
Vito Hammershoy-Mistrati a vorbit pentru prima oară după transferul la CFR Cluj
Vito Hammershoy-Mistrati spune că își dorește să ajungă cu CFR Cluj în grupele UEFA Champions League. Acesta a mai vorbit despre calitățile și minusurile sale.
”Puteți să îmi spuneți Vito, e mai ușor. Așa voi avea și pe tricou. Sunt tare fericit, entuziasmat, au fost câteva săptămâni de discuții, dar acum sunt aici. Sunt fericit că pot îmbrăca tricoul campioanei României, într-un oraș mare, la un club mare și sunt foarte bucuros pentru asta.
Cred că va fi foarte interesant și entuziasmant, dar în același timp o provocare, toată lumea a fost amabilă, cu toții vorbesc engleză, deci, nu cred că va fi o problemă. E un club mare (n.r. - CFR Cluj), joacă an de an în Europa, chiar și în acest an avem șansa de a merge în Champions League. Avem șansa de a ne bate din nou la campionat. Mi-ar plăcea să ajungem în Champions League sau Europa League.
Sunt tehnic, pot să marchez, să dau pase, joc număr opt sau număr 10, în general sunt bun cu mingea la picior. Minusul meu ar fi când nu am mingea, dar dacă îmi dai mingea știu ce să fac. Sunt o fire veselă, fac multe glume cu colegii mei, sunt o companie plăcută”, a declarat Vito Hammershoy-Mistrati, pentru siteul clubului CFR.
Etichete: mistrati , cfr jucator , ordin eduard novak
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...