Motivul pentru care Gigi Becali insistă ca Mihai Pintilii să fie ”principal” la FCSB. ”E foarte deștept și inteligent!”
13.07.2020, 18:36VIDEO Universitatea Craiova - FCSB 2-1 | Gigi Becali (62 de ani) a decis să opereze modificări la nivelul băncii tehnice dinaintea partidei din Bănie. În cel mai scurt timp, Thomas Neubert și Toni Petrea vor prelua, cel mai probabil, frâiele echipei.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Neubert, care a anunțat că și-a încheiat socotelile cu Al Wasl, este convins că nu va avea probleme cu Gigi Becali la semnarea contractului, astfel că vorbește deja de el ca fiind parte a staff-ului tehnic al roș-albaștrilor.
Thomas Neubert are gânduri mari cu FCSB. ”Asta vreau și o să lucrez cât de mult pot!”
Germanul este conștient de momentul slab pe care-l traversează echipa, dar nu s-a sfiit să spună că va veni la FCSB pentru a câștiga campionatul și pentru a duce echipa bucureșteană și în grupele cupelor europene.
”Nu mă duc la FCSB să ies pe locul 2 sau 3. Mă duc la FCSB ca să câştig titlul. Nu mă duc la FCSB că să văd dacă mă calific în Europa. Merg la FCSB ca să joc în Europa în sezonul viitor.
Asta vreau să fac şi o să lucrez cât de mult pot. Nu voi fi singur, voi avea o echipă în jurul meu şi vom încerca să duce FCSB acolo unde îi este locul - pe primul loc", a declarat Thomas Neubert pentru Antena Sport.
Neubert, încântat că va colabora cu Pintilii: ”E foarte deștept și inteligent!”
Becali ar vrea ca Mihai Pintilii să fie ”principalul” numai că fostul căpitan nu are licența Pro. Aceste detalii nu-l încurcă deloc pe Neubert. Preparatorul fizic, care a avut rezultate remarcabile la Steaua, alături de Laurențiu Reghecampf, se bucură de colaborarea cu Pintilii.
”Îl ştiu pe Pinti foarte bine. A fost un jucător grozav, un lider pe teren. Era foarte deştept şi inteligent. Am văzut că o să lucrăm toţi trei împreună (n.r. - Toni Petrea, Mihai Pintilii şi Thomas Neubert).
O să mai fie Horea, Kurti, antrenorul de portari şi să vedem cine o să mai fie. Pentru mine este important ca toată lumea să ştie că trebuie să lucrăm împreună pentru acelaşi scop”, a mai spus Neubert.
Etichete: mihai pintilii , gigi becali , thomas neubert , toni petrea , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...